terorism

Trei minori, cercetați pentru propagandă teroristă. Unul ar fi întocmit ghiduri pentru disimularea intențiilor ostile

Trei minori, doi în vârstă de 16 ani și unul de 17 ani, sunt cercetați de DIICOT într-un dosar privind accesarea și deținerea de materiale de propagandă teroristă. Procurorii susțin că adolescenții se aflau într-un proces de radicalizare și avertizează că fenomenul este în creștere în rândul tinerilor din România.

Șeful MI5 numește Rusia „agresorul numărul unu”. Serviciul britanic avertizează și asupra dronelor controlate cu AI

Serviciul britanic de informații interne MI5 alocă în prezent mai multe resurse combaterii amenințărilor provenite din partea unor state decât în perioada Războiului Rece, pe fondul intensificării operațiunilor atribuite Rusiei și Iranului.

MEDIAFAX 35. 2011 – Osama ben Laden, ucis în Pakistan. Presa românească preia detalii despre raidul american și pista CIA din România

În noaptea de 1 spre 2 mai 2011, președintele american Barack Obama a anunțat moartea lui Osama ben Laden, liderul rețelei teroriste Al-Qaida, ucis într-o operațiune a forțelor speciale americane în Pakistan. La aproape zece ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, anunțul a declanșat o amplă succesiune de știri despre raidul din Abbottabad, identificarea liderului terorist și informațiile care au permis localizarea acestuia.

Irakul refuză să predea Siriei 4.000 de deținuți suspectați că au legături cu ISIS

Aproximativ 4.000 de sirieni suspectați de legături cu gruparea Stat Islamic vor rămâne, cel puțin deocamdată, în custodia Irakului, după ce Bagdadul a respins cererea Damascului de repatriere a acestora.

Românul care l-a lovit pe livratorul din Bangladesh, reținut pentru noi amenințări în scop terorist

Miercuri, procurorii DIICOT l-au reținut pe tânărul care l-a lovit, anul trecut, pe livratorul din Bangladesh. Acesta este cercetat, de această dată, pentru amenințare în scop terorist în formă continuată.

Marco Rubio îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, după ce senatori americani au ridicat semne de întrebare asupra conduitei sale

Ambasadoarea Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, a primit sprijinul public al secretarului de stat american Marco Rubio, după ce senatori din SUA și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu conduita diplomatei.

Trump afirmă că o „amenințare” a determinat SUA să-și retragă bombardierele de la o bază din Marea Britanie

Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite au retras bombardierele de la baza RAF Fairford din Marea Britanie deoarece au existat „unele amenințări”, după ce în apropierea bazei au fost arestați mai mulți suspecți într-o anchetă privind un posibil complot terorist.

Ancheta atacului dejucat la baza SUA din Marea Britanie ia amploare. Legături cu Iranul

Poliția britanică îi interoga luni pe cinci bărbați suspectați de infracțiuni privind explozibilii și terorismul, după ce aceștia au fost reținuți în apropierea unei baze aeriene care a fost folosită de Statele Unite pentru a lovi ținte din Iran.

Operațiune antiteroristă lângă o bază RAF folosită de armata americană. 85 de locuințe au fost evacuate

Cinci bărbați au fost arestați în Marea Britanie, fiind suspectați inclusiv de pregătirea unui act terorist, în cadrul unei ample operațiuni de securitate desfășurate duminică în apropierea bazei RAF Fairford, din Gloucestershire, folosită de mult timp și de forțele militare americane.

Bărbat cu dublă cetățenie, cu mandat de arestare pentru terorism, prins în Vama Albița

Un bărbat de 66 de ani, cu dublă cetățenie, moldoveană și română, a fost reținut de polițiști în Vama Albița. Bărbatul este acuzat de terorism în Lituania.

Polițist francez, arestat sub suspiciunea că pregătea un atac terorist. Ar fi fabricat arme cu imprimanta 3D

Un polițist francez în vârstă de 35 de ani a fost arestat și plasat în detenție, fiind suspectat că pregătea un act terorist și că fabrica arme, inclusiv cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D.

Ofițer de poliție din Franța, arestat preventiv pentru terorism. Ar fi fabricat arme 3D

Un polițist francez a fost arestat, joi, cu suspiciunea că ar fi pus la cale atacuri împotriva intereselor statului și de a fi fabricat arme imprimate 3D, au declarat joi surse pentru AFP.

Nicușor Dan, editorial în Washington Times despre atacurile din 11 septembrie: „Când toți românii au fost americani pentru o zi” / Mesaj pentru Donald Trump

Președintele Nicușor Dan a semnat un editorial în cotidianul american The Washington Times, la 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, în care vorbește despre solidaritatea României cu Statele Unite și despre legătura dintre cele două țări.

25 de ani de la 11 septembrie. Istorie în imagini și detalii mai puțin cunoscute despre atentatele care au schimbat lumea

Pe 11 septembrie 2026 se împlinesc 25 de ani de la atentatele teroriste din Statele Unite, una dintre cele mai dramatice zile din istoria recentă.

Fost soldat israelian, acuzat că se pregătea să lupte pentru ISIS în Siria sau Africa

Un fost soldat al armatei israeliene (IDF) a fost acuzat de pregătire în scopuri teroriste, după ce procurorii susțin că acesta intenționa să se alăture organizației teroriste Stat Islamic (ISIS) și să lupte pentru grupare în Siria sau Africa.

Lista „teroriștilor” Rusiei, plină de copii. Cel mai nou caz: o elevă de 16 ani

Autoritățile ruse acuză o elevă de 16 ani din Novosibirsk de pregătirea unui atentat, participarea la o organizație teroristă și de instruire în scopuri teroriste. Cazul ei se adaugă numărului tot mai mare de minori incluși de Rusia în registrul „teroriștilor și extremiștilor”.

Bolivia: Parchetul a emis un ordin de arestare pe numele fostului președinte Evo Morales

Fostul președinte al Boliviei, Evo Morales, este vizat de un mandat de arestare, fiind acuzat că ar fi avut un rol în protestele antiguvernamentale care au blocat țara timp de aproape două luni, în lunile mai și iunie.

Românul care urmărea din Germania prăbușirea statului român recruta tineri să-și atingă scopul

Românul arestat în Germania după ce ar fi format o organizație teroristă de extremă dreaptă, având ca scop prăbușirea statului român, recruta tineri din țară pe care îi instiga la infracțiuni grave, inclusiv incendirea unor imobile folosite de migranți și de membri ai comunității LGBTQ+.

Cetățean marocan, declarat indezirabil în România pentru 10 ani

Un cetățean marocan a fost declarat persoană indezirabilă în România pentru o perioadă de 10 ani, în urma unei hotărâri pronunțate miercuri de Curtea de Apel București, la sesizarea Serviciului Român de Informații. Potrivit SRI, bărbatul se afla într-un stadiu avansat de radicalizare și desfășura activități de promovare a ideologiei teroriste.

Inteligența artificială poate fi manipulată pentru a planifica atacuri teroriste

Cercetători ai Departamentului pentru Securitate Internă le-au arătat parlamentarilor americani cât de ușor pot fi folosite modelele de inteligență artificială în scopuri periculoase, inclusiv pentru construirea unei bombe, planificarea unui atac terorist sau lansarea unui atac cibernetic.

Mahdieh Esfandiari, studenta iraniană reținută în Franța, repatriată. Acuzațiile tinerei

Studenta iraniană Mahdieh Esfandiari, care a fost reținută în Franța timp de peste un an, s-a întors acasă, în Iran, relatează, miercuri, televiziunea de stat iraniană, citată de Reuters.

Radicalizarea tinerilor devine o problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord

Tinerii și minorii au fost implicați în 42% dintre investigațiile legate de terorism din Europa și America de Nord în 2025, potrivit Global Terrorism Index 2026. Experții avertizează că radicalizarea online devine tot mai rapidă, iar adolescenții reprezintă o țintă principală pentru rețelele extremiste, scrie Euronews.

Zelenski: Europa trebuie să se pregătească pentru atacuri cu drone din partea teroriștilor și rețelelor criminale

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează că Europa trebuie să se pregătească pentru un nou tip de amenințare: atacuri cu drone lansate nu doar de state, ci și de grupări teroriste, rețele criminale sau chiar atacatori individuali, transmite The Guardian.

Atacul armat din Austin: autoritățile investighează o posibilă legătură cu atacul SUA asupra Iranului

O zonă intens circulată din centrul orașului Austin a fost scena unui atac violent în noaptea de sâmbătă spre duminică. Incidentul, petrecut pe cunoscuta stradă Sixth Street, s-a soldat cu decesul a două persoane și rănirea altor 14. Suspectul a fost împușcat mortal de forțele de ordine, iar anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca gestul său să fi fost un răspuns la recentele acțiuni militare ale SUA și Israelului împotriva Iranului, scrie CNN.

CE, nouă agendă de combatere a terorismului și norme la nivelul UE împotriva traficului cu arme

Comisia Europeană prezintă o nouă agendă de combatere a terorismului și o propunere de norme la nivelul UE împotriva traficului ilicit de arme de foc.

Statul Islamic își cheamă membrii să lupte împotriva noilor autorități din Siria

Gruparea jihadistă Statul Islamic (ISIS) a lansat un apel către membrii săi din Siria pentru a lupta împotriva noului guvern de la Damasc. Apelul a marcat primul mesaj transmis de organizație în mai bine de doi ani.

Atac terorist dejucat în Franța: Doi tineri care planificau un atentat asupra unui centru comercial au fost arestați

Doi adolescenți în vârstă de 16 ani, suspectați că planificau un atentat asupra unui centru comercial din Lille au fost arestați de Direcția Generală pentru Securitate Internă (DGSI).

Zelenski: Ucraina acceptă „compromisuri reale”, dar Rusia practică „terorism”

Volodimir Zelenski spune că Ucraina acceptă „compromisuri reale” pentru pace, dar refuză orice condiție care afectează suveranitatea țării.

Cătălin Predoiu s-a întâlnit la Washington cu Kash Patel, directorul FBI. Despre ce au discutat

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit în Washington, D.C cu o delegație a FBI, condusă de Kash Patel și au discutat despre combaterea crimei organizate, a traficului de droguri, de persoane și combaterea migrației ilegale.

Raqqa, între terorism și droguri: Cum a devenit metanfetamina principala problemă de securitate

După plecarea forțelor kurde, autoritățile siriene au identificat consumul și traficul de substanțe interzise drept principala problemă de securitate din Raqqa, scrie Il Post.

Clasificarea grupării Palestine Action drept organizație teroristă, declarată ilegală de o instanță britanică

Înalta Curte din Londra a decis vineri că desemnarea grupării Palestine Action drept organizație teroristă de către guvernul britanic este ilegală, în urma unui apel formulat de una dintre fondatoarele mișcării.

Jocurile Olimpice, în umbra sabotajului: cabluri avariate și trenuri în haos. Procuror: „Este un act de terorism”

Dublu atac asupra infrastructurii feroviare în Italia, exact în ziua ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina. Incendii provocate au avariat cabluri la Pesaro și Bologna, provocând haos în circulația trenurilor.

Un copil de 12 ani, suspectat de implicare într-un complot terorist

Un copil de 12 ani este suspectat de implicare într-un complot terorist. Dezvăluirea a fost făcută joi de reprezentanții serviciilor secrete din Belgia. Țara se confruntă cu o creștere îngrijorătoare a cazurilor violente legate de ideologia jihadistă.

Mandat de arestare pe numele lui Garry Kasparov, emis de Rusia. De ce este acuzat fostul campion mondial

Autoritățile din Federația Rusă au dispus arestarea în absență a renumitului șahist Garry Kasparov, unul dintre cei mai proeminenți opozanți ai președintelui Vladimir Putin. Acesta este acuzat de „apologie a terorismului”, iar Moscova solicită o detenție de două luni în eventualitatea în care ar fi extrădat sau ar ajunge pe teritoriul rus, scrie cotidianul La Stampa.

Atacul de la Sydney: Suspectul a fost inculpat pentru 59 de infracțiuni, dintre care 15 pentru crimă

Un suspect în cazul atacului de la plaja Bondi prin care au murit 15 oameni și alți 20 au fost răniți, a fost inculpat pentru 59 de infracțiuni, inclusiv 15 capete de acuzare pentru crimă, relatează Associated Press.

Atacul de la Sydney. Trump vrea o alianță a țărilor împotriva terorismului islamist

Președintele american Donald Trump a îndemnat la combaterea „forțelor răului reprezentate de terorismul islamist”. El a vorbit despre o alianță a țărilor împotriva teroriștilor.

UK: Organizația Palestine Action contestă în instanță clasificarea ca grupare teroristă

Organizația Palestine Action a dat în judecată guvernul britanic pentru calificarea ca grupare teroristă, urmând ca miercuri să înceapă procesul. Avocații grupului susțin că decizia guvernului a fost o exagerare a legislației antiteroriste și o restrângere a dreptului la protest.

Libanul susţine că previne spălarea banilor şi finanţarea terorismului

Preşedintele libanez, Joseph Aoun, a declarat duminică oficialilor americani aflaţi în vizită că ţara sa implementează măsuri pentru a preveni spălarea banilor şi „finanţarea terorismului”.

Doi bărbaţi acuzaţi că au plănuit atacuri teroriste în barurile LGBTQ+ din Detroit

Doi bărbaţi, care achiziţionaseră arme de mare putere şi se antrenaseră la poligoane, cercetaseră barurile LGBTQ+ din Detroit în septembrie, în vederea unui posibil atac de Halloween, au declarat luni autorităţile, în momentul în care au formulat acuzaţii de terorism împotriva celor doi.

Poliția britanică afirmă că atacul sângeros din tren nu este considerat un incident terorist. Doi cetățeni britanici arestați

Poliția britanică a declarat că atacul cu cuțitul comis într-un tren, în urma căruia 11 persoane au fost spitalizate, nu este considerat un incident terorist, adăugând că doi bărbați, ambii cetățeni britanici, au fost arestați.