Adolf Hitler nu mai este cetăţean de onoare al oraşului său natal

Consiliul Municipal din Braunau, oraşul natal al lui Adolf Hitler, a votat în unanimitate retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat liderului nazist, care, în urmă cu câteva săptămâni, făcea obiectul unei polemici, a anunţat primăria oraşului austriac.

584 afișări
Imaginea articolului Adolf Hitler nu mai este cetăţean de onoare al oraşului său natal

Adolf Hitler nu mai este cetăţean de onoare al oraşului său natal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Imediat după unirea Austriei cu Germania nazistă, oraşul Ranshofen, mai târziu integrat comunităţii din Braunau, i-a decernat Fuhrer-ului titlul de cetăţean de onoare, la 4 aprilie 1938. Cu doar câteva zile mai devreme, la 30 martie, Braunau i-a conferit lui Hitler, în semn de stimă, aceleaşi drepturi sociale de care se bucurau locuitorii săi.

"Prin această hotărâre, Consiliul Municipal Braunau a transmis un semnal clar şi şi-a asumat responsabilitatea politico-istorică", a apreciat primarul Johannes Waidbacher, citat în comunicat.

Consiliile municipale s-au distanţat, de asemenea, de toate hotărârile adoptate în comună sub administraţia nazistă.

Disctincţiile acordate de mai multe oraşe austriece lui Hitler au provocat o polemică, după refuzul partidului de extremă dreapta, FPOe, de a susţine retragerea lor simbolică. Criticii formaţiunii au acuzat FPOe, care susţinea că aceste distincţii nu pot fi retrase, deoarece Hitler este mort, de adoptarea unei poziţii ambigue, cu scopul de trimite semnale facţiunii radicale a electoratului său.

Dar, după ce au lăsat să planeze îndoiala, aleşii FPOe din Branau au susţinut moţiunea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici