Al doilea atacator de la Charlie Hebdo, Chérif Kouachi, înmormântat în regiunea pariziană

Al doilea autor jihadist al atacului de la Charlie Hebdo, Chérif Kouachi, a fost înmormântat sâmbătă cu puţin înainte de miezul nopţii, a declarat Primăria din Gennevilliers, de la periferia Parisului, unde acesta locuia, pentru AFP.

167 afișări
Imaginea articolului Al doilea atacator de la Charlie Hebdo, Chérif Kouachi, înmormântat în regiunea pariziană

Al doilea atacator de la Charlie Hebdo, Chérif Kouachi, înmormântat în regiunea pariziană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La fel ca în cazul fratelui său mai mare, Saïd - împreună cu care a ucis 12 persoane -, înmormântat în noaptea de vineri spre sâmbătă la Reims (est), mormântul lui Chérif Kouachi este anonim, la solicitarea primarului, care a vrut ca acesta să nu devină un loc de pelerinaj.

"Înhumarea a avut loc la ora (locală) 23.45 (duminică, 0.45, ora României), în intimitate. Soţia sa nu a dorit să asiste la înmormântare. Nu a asistat nimeni", a precizat primăria.

Primarul comunist Patrice Leclerc a declarat că nu a avut "altă opţiune legală decât să lase înhumarea lui Chérif Kouachi să se desfăşoare", dar a cerut ca mormântul să fie anonim.

El a refuzat, în schimb, înhumarea în comuna sa a lui Saïd Kouachi, înmormântat la Reims, unde locuia, într-un mormânt anonim, într-un cimitir ţinut secret.

Potrivit legii, este necesar ca rudele unui defunct să ceară autorizarea de înmormântare primarului comunei în care se află cimitirul pe care l-au ales. Primarii nu pot să refuze atunci când este vorba despre locul de reşedinţă sau în cazul în care în localitatea respectivă există un cavou al familiei.

În ceea ce-l priveşte pe al treilea jihadist, Amédy Coulibaly - care a omorât o poliţistă şi apoi a luat ostatici într-un magazin alimentar cu specific evreiesc, dintre care a omorât patru persoane, pe 9 ianuarie -, o parte a familiei acestuia a declarat pentru AFP că nu a luat încă o decizie.

Aceste rude ale lui Coulibaly locuiesc la periferia Parisului, la Grigny, unde primăria afirmă că nu a primit nicio cerere până în prezent. La fel stau lucrurile şi la Fontenay-aux-Roses, unde locuia jihadistul şi unde autorităţile precizează că cimitirul nu dispune de un loc dedicat musulmanilor.

O posibilitate ar fi organizarea unor funeralii în Mali, de unde este originară familia lui Coulibaly.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici