Angela Merkel rămâne cea mai puternică femeie din lume. Cine urmează în TOPUL Forbes

Cancelarul german Angela Merkel rămâne cea mai puternică femeie din lume şi este urmată de preşedinta Băncii centrale americane (Fed) Janet Yellen, potrivit clasamentului anual întocmit de Forbes şi publicat miercuri.

443 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel rămâne cea mai puternică femeie din lume. Cine urmează în TOPUL Forbes

Angela Merkel (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Este a patra oară consecutiv când Merkel se impune pe primul loc în clasamentul celor mai puternice femei din lume şi a noua oară în decurs de 11 ani.

Filantroapa şi femeia de afaceri americană Melinda Gates se află pe locul trei, ca anul trecut, preşedinta braziliană Dilma Rousseff coboară de pe poziţia a doua pe poziţia a patra, iar franceza Christine Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), urcă două locuri, de pe locul şapte pe locul cinci.

Hillary Clinton se află pe locul şase în clasamentul din acest an, în care 18 femei, inclusiv Janet Yellen, sunt prezente prentru prima dată.

Mary Barra de la General Motors este a şaptea, iar Michelle Obama a opta.

Pe listă se află nouă şefe de stat, care reprezintă 641 de milioane de persoane, 28 de preşedinte-directoare generale şi 13 miliardare.

Cea mai tânără este, în continuare, cântăreaţa excentrică Lady Gaga, în vârstă de 28 de ani, care se află pe locul 67, iar cea mai în vârstă este regina Elizabeth, înm vârstă de 88 de ani, pe locul 35.

Cele mai puternice 100 de femei din lume (www.forbes.com/power-women) activează în domenii ca ITC, politică, afaceri, presă, financiar, în lumea spectacolului, organizaţii de caritate sau sunt miliardare. Puterea lor a fost stabilită de către Forbes în funcţie de banii, puterea mediatică, impactul şi sfera lor de influenţă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici