ATAC ARMAT în Wisconsin, Statele Unite: Şapte morţi, inclusiv atacatorul

Un bărbat înarmat a atacat credincioşi la un templu sikh duminică, la Oak Creek, în statul Wisconsin (nord), omorând şase persoane, după care a fost ucis, într-un un nou atac armat în Statele Unite, comis după abia 15 zile de la drama de la Aurora.

471 afișări
Imaginea articolului ATAC ARMAT în Wisconsin, Statele Unite: Şapte morţi, inclusiv atacatorul

Atac armat din Wisconsin, Statele Unite: Mai multe persoane au fost rănite (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Patru persoane au fost împuşcate duminică dimineaţa în interior, iar alte trei persoane au fost ucise în exteriorul unui templu din acest mic oraş cu 35.000 de locuitori de la periferia Milwaukee, la nord de Chicago, potrivit poliţiei locale.

În plus, trei bărbaţi, între care şi un poliţist, au fost transportaţi în stare critică la Spitalul Froedtert din Milwaukee, a declarat o purtătoare de cuvânt a spitalului.

Preşedintele Barack Obama şi-a exprimat, citat într-un comunicat, durerea şi a lăudat comunitatea sikh, care "îmbogăţeşte" Statele Unite.

"Noi considerăm că este vorba despre un act terorist intern", a declarat şeful poliţiei locale John Edwards, anunţând într-o conferinţă de presă locală că poliţia federală (FBI) s-a alăturat anchetei.

Poliţia a evacuat duminică seara trei grupuri de case din apropierea domiciliului atacatorului, la Cudahy, un cartier de periferie al Milwaukee, aflat la aproximativ patru kilometri de templul sikh. Zona este blocată, a declarat pentru AFP un poliţist. Vecinii atacatorului l-au descris ca pe un bărbat plăcut şi liniştit.

Este vorba despre un bărbat alb, în vârstă de aproximativ 30 de ani, potrivit unor martori citaţi de presa locală, care a deschis focul către ora locală 10.30 (18.30, ora României) în apropierea acestui templu către care au început să vină, la primele ore ale dimineţii, câteva zeci de credincioşi care urmau să asiste la o ceremonie religioasă.

Poliţia nu a oferit niciun indiciu cu privire la identitatea atacatorului, dar a confirmat că acesta a fost ucis de către unul dintre poliţiştii care au intervenit în urma unui apel telefonic la serviciul de urgenţă.

Poliţia şi-a exprimat la un moment dat teama ca un al doilea atacator ar fi putut să se afle în interiorul templului, dar a anunţat ulterior că nu era cazul.

Potrivit Milwaukee Journal Sentinel, bărbatul a început să tragă în timp ce înainta spre un preot care se afla în exteriorul templului.

Conducătorul templului, Satwant Kaleka, a fost atins şi spitalizat, potrivit publicaţiei, care citează martori.

Potrivit site-ului postului local de radio WAOW.com, care îl citează pe Sunny Singh, în vârstă de 20 de ani, un prieten al tânărului îşi parca maşina în parcarea templului în momentul în care a auzit focuri de armă şi a văzut două persoane căzând la pământ. Prietenul său l-a văzut, atunci, pe atacator reîncărcând arma şi îndreptându-se spre intrarea templu.

"Preotul nostru este mort, bunicul unor prieteni este mort. Nu am crezut niciodată că ni s-ar fi putut întâmpla aşa ceva. Era o duminică normală", a declarat pentru AFP, în apropierea templului, Harinder Kaur, o studentă, în vârstă de 22 de ani, venită la faţa locului după ce a aflat vestea. Ea a invocat "o comunitate foarte unită".

Acest atac "provoacă frică. Este locul unde ne rugăm. Dacă o biserică nu mai este un loc sigur, atunci ce mai este sigur? Nimic", a declarat Navreet Raman, în vârstă de aproximativ 40 de ani.

Un membru al comitetului de conducere a templului, Ven Boba Ri, citat de Milwaukee Journal Sentinel, a anunţat că nu are "nicio idee" în legătură cu motivul atacului armat. "Este, fără îndoială, o crimă a urii, nu vine dinspre unul dintre noi", a apreciat ea.

Membrii comunităţii sikh, care poartă turban şi barbă, sunt adesea confundaţi cu musulmanii şi sunt vizaţi de atacuri rasiste în Statele Unite, în special după atentatele de la 11 septembrie. În Statele Unite trăiesc între 500.000 şi 700.000 de membri ai acestei comunităţi.

"Au avut loc mai multe atacuri rasiste vizând comunitatea sikh în ultimii ani, iar din nefericire noi suntem înclinaţi să credem că şi în acest caz este vorba despre acelaşi lucru", a declarat Sapreet Kaur, directorul executiv al unei coaliţii de grupuri sikh, citat într-un comunicat.

Imediat după atac, cea mai veche organizaţie musulmană din ţară, Ahmadiyya, a "condamnat cu putere acest atac armat iraţional împotriva credincioşilor", îndemnând la "mai multă atenţie asupra educaţiei religioase, în vederea unei societăţi mai tolerante şi mai paşnice".

La rândul său, Ambasada Indiei la Washington a anunţat duminică faptul că se află în contact cu autorităţile americane şi că a trimis la faţa locului un diplomat.

Statele Unite sunt, în continuare, sub şocul atacului armat comis cu abia 15 zile în urmă într-un cinematograf din Aurora (Colorado, vest), în care au fost ucise 12 persoane, iar alte 58 au fost rănite, pe 20 iulie. În acea zi, un tânăr, James Holmes, în vârstă de 24 de ani, a deschis focul în timpul premierei ultimului film Batman.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici