Atena ameninţată de incendiile de pădure - VIDEO

Sute de pompieri greci continuau luni dimineaţa, pentru a treia zi consecutiv, să lupte pe patru fronturi împotriva unui incendiu de pădure care devastează zona situată la nord-est de Atena, au anunţat pompierii.

342 afișări
Imaginea articolului Atena ameninţată de incendiile de pădure - VIDEO

Atena ameninţată de incendiile de pădure (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pompierii luptau împotriva incendiilor din Marathon, Nea Makri, Ekali şi Daou, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor. Ei sunt sprijiniţi de 12 avioane-cisternă şi patru elicoptere, a adăugat el.

Atena ameninţată de incendii

Un sat de circa 150 de case din apropiere de Marathon, o localitate cunoscută din antichitate, situată lângă principalul rezervor cu apă al capitalei, a fost evacuat.

Autorităţile au evacuat, de asemenea, două spitale pentru copii, o clinică psihiatrică, un azil de bătrâni şi o tabără de vacanţă din zona de est a Atenei, ameninţată de incendii, unde, totuşi, numeroşi locuitori refuzau să îşi părăsească locuinţele.

Din cauza rafalelor puternice de vânt, incendiile, care se propagau de sâmbătă către cartierele rezidenţiale Agios, Stefanos, Anthusa şi Pallini, situate la aproximativ 30 de kilometri de Atena, ameninţau duminică şi alte localităţi, între care Penteli, Dionysos şi Stamata, unde locuiesc circa 60.000 de persoane, potrivit pompierilor.

Atena ameninţată de incendii

"Ieri, casa noastră a scăpat, dar focul a revenit astăzi", a declarat Theofania Kassimati, o femeie în vârstă de 53 de ani, care şi-a abandonat domiciliul.

"Oameni care circulau cu portavoce ne-au spus să plecăm. Atunci am adunat câteva lucruri, câinele şi am plecat", a adăugat ea.

Duminică, peste 600 de pompieri luptau pentru stoparea focului, dar rafalele puternice de vânt şi un strat gros de fum îngreunau operaţiunile desfăşurate de bombardierele de apă.

"Condiţiile meteorologice nu permit avioanelor să opereze cum ar trebui şi lasă în urma lor numeroase sectoare în care flăcările ard în continuare", a declarat pentru postul public de televiziune NET, prefectul Atenei, Yanis Sguros.

Două avioane italiene, unul francez şi un elicopter cipriot participă la operaţiuni. Alte trei aeronave fraceze urmează să ajungă în cursul zilei de luni.

Peste 500 de persoane, dintre care 42 de ciprioţi şi 132 de vehicule au ajuns în zonă, precum şi circa 100 de camioane-cisternă ale primăriilor sau armatei.

În cadrul Mecanismului european de Protecţie Civilă, Franţa a propus trimiterea a patru bombardiere de apă, dintre care două sosiseră de duminică, dar şi un elicopter trimis de Cipru. Austria urma să trimită şase bombardiere cu apă şi elicoptere, iar Italia urma să trimită două avioane de tip Canadair.

La recomandarea reprezentanţilor locali, numeroşi locuitori şi-au părăsit casele, în timp ce alţii au rămas pentru a le apăra.

Atena ameninţată de incendii

"Am luptat împotriva focului şi ne-am salvat casele singuri", a declarat pentru postul de televiziune NET un locuitori din sectorul Kukunari, stropind cu un furtun vegetaţia uscată. "Pompierii ne-au spus să evacuăm zona să nu fim prinşi în capcană de flăcări, după care au plecat", a adăugat acesta.

Aceste incendii se anunta ca fiind cele mai grave din august 2007, care s-au soldat cu 77 de morti si peste 250.000 de hectare distruse, în principal în Pelopones şi pe Insula Eubeea.

Potrivit evaluărilor oficiale, circa 12.000 de hectare de pădure au fost deja devastate de declanşarea incendiilor în noaptea de vineri spre sâmbătă, la circa 40 de kilometri nord-est de Atena.

Intensificate de rafale de vânt foarte puternice, flăcările au parcurs circa 30 de kilometri spre est, atingând primele locuinţe la Mont Penteli, ultima barieră înaintea cartierelor mărginaşe ale capitalei.

Potrivit pompierilor, "o mobilizare gigantică" a fost activată împotriva celor 85 de focare înregistrate în ţară în ultimele 24 de ore.

Un albanez a incendiat, duminică, un imobil din zona împădurită a Atenei pentru a o ucide pe soţia lui în flăcări, a anunţat poliţia. Femeia, cuprinsă de flăcări, a alergat către un gard viu, care a luat foc imediat. În vârstă de 27 de ani, aceasta a fost spitalizată cu arsuri grave.

Alte două persoane erau spitalizate şi primeau îngrijiri în urma incendiilor, una prezentând arsuri, iar cealaltă prezentând probleme cardiace, potrivit NET.

Premierul Costas Karamanlis a convocat o reuniune de urgenţă a Guvernului, iar Federaţia greacă de Fotbal a anulat toate meciurile programate în acest sfârşit de săptămână în capitală.

Turcia trimite un avion amfibie în Grecia, pentru a o sprijini în lupta împotriva incendiilor

Turcia a trimis luni un avion amfibie în Grecia, pentru a contribui la combaterea incendiilor care devastează regiunea Atenei, a anunţat Ministerul turc al Afacerilor Externe.

"Împărtăşim durerea vecinului nostru grec şi sperăm că focul va fi controlat cât mai curând posibil", a declarat ministerul, într-un comunicat.

Şeful diplomaţiei turce, Ahmet Davutoglu, a avut o discuţie telefonică, duminică, cu omologul său grec, Dora Bakoyannis, pentru a o anunţa că Turcia este "pregătită să-şi aducă sprijinul".

Alte două aparate sunt pregătite, în cazul în care Grecia ar avea nevoie de forţe suplimentare, a subliniat, la rândul său, Ministerul turc al Mediului.

Turcia şi Grecia, ale căror relaţiii sunt dificile, din cauza istoriei lor, dar care sunt ambele membre NATO, şi-au intensificat în ultimii ani cooperarea în materie de gestiune a catastrofelor naturale.

Acest demers se înscrie în cadrul unei deblocări operate la nivel bilateral începând din 1999, anul în care cutremure de mare amploare au zguduit ambele ţări.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici