Autorul exploziei de pe aeroportul din Beijing, condamnat la şase ani de închisoare

Un chinez cu handicap, care a detonat în iulie o bombă artizanală pe aeroportul internaţional din Beijing, rănindu-se pe el însuşi şi un poliţist, a fost condamnat la şase ani de închisoare, a anunţat marţi un tribunal din Beijing.

120 afișări
Imaginea articolului Autorul exploziei de pe aeroportul din Beijing, condamnat la şase ani de închisoare

Autorul exploziei de pe aeroportul din Beijing, condamnat la şase ani de închisoare (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Ji Zhongxing, în vârstă de 34 de ani, care a compărut în cadrul procesului său din septembrie întins pe o targă şi cu mâna stângă amputată, a fost declarat vinovat de atentat, a anunţat tribunalul pe contul său oficial de microbloguri.

Bărbatul şi-a pierdut mâna stângă în explozie.

El a asigurat că "regretă profund" actul şi a implorat judecătorii "să îi acorde o nouă şansă", potrivit transcrierii declaraţiilor sale, publicată de tribunal.

Ji Zhongxing, fost şofer de taxi, a fost bătut crunt în 2005 de poliţişti în oraşul Dongguan (sud) şi şi-a pierdut orice speranţă de a i se face dreptate.

La 20 iulie, vrând să atragă atenţia asupra situaţiei sale, el s-a prezentat în scaunul cu rotile pe aeroportul din Beijing, agitând o bombă artizanală.

Potrivit presei chineze, el a avertizat atunci persoanele din jurul lui să se îndepărteze înainte de a-şi detona dispozitivul artizanal, rănindu-se pe el şi un poliţist care venea spre el.

Solicitarea de a ţi se face dreptate "trebuie să se facă în mod legal, raţional şi ordonat", a afirmat tribunalul marţi.

"Nimeni nu trebuie să prejudicieze drepturile altuia sau să pună publicul în pericol prin acţiunile sale extreme sub pretextul apărării drepturilor sale", a adăugat el.

Actul lui Ji Zhongxing a generat numeroase reacţii de simpatie şi înţelegere pe reţelele de socializare chineze.

Gesturile disperate ale cetăţenilor care şi-au pierdut orice speranţă în privinţa justiţiei nu sunt rare în China, unde sistemul judiciar este criticat pentru opactiatea sa, deciziile sale expeditive şi drepturile puţine acordate apărării.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici