Barack Obama cere Iranului să elibereze persoanele "încarcerate în mod nedrept"
Preşedintele american Barack Obama a condamnat luni represiunea "violentă şi nedreaptă" a manifestaţiilor care au avut loc duminică în Iran şi a încurajat Republica islamică să elibereze "imediat" persoanele "încarcerate în mod nedrept".
Barack Obama cere Iranului să elibereze persoanele "încarcerate în mod nedrept" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Statele Unite se alătură comunităţii internaţionale pentru a condamna cu fermitate violenta şi nedreapta reprimare a cetăţenilor iranieni nevinovaţi", a declarat Obama într-un discurs, în Hawaii (pacific), unde îşi petrece vacanţa.
"Facem apel la eliberea imediată a celor care au fost încarceraţi în mod nedrept în Iran", a adăugat el, dând asigurări cu privire la solidaritatea sa cu "evenimentele extraordinare" din această ţară.
"Istoria va fi de partea celor care vor dreptatea", a lansat preşedintele, afirmând că aceste manifestaţii nu erau orchestrate de Statele Unite sau de "vreo altă ţară".
Doar "poporul iranian şi dorinţa sa de dreptate şi pentru o viaţă mai bună" se află în spatele acestor manifestaţii, a subliniat el.
Preşedintele american a apreciat, de asemenea, că "hotărârea liderilor din Iran de a guverna prin frică şi tiranie nu va ţine".
"De luni de zile, poporul iranian nu cere nimic altceva decât să îşi exercite drepturile. De fiecare dată i s-a răspuns cu brutalitate, inclusiv în momentele solemne ale zilelor de sărbătoare religioasă. De fiecare dată, lumea a privit cu o mare admiraţie curajul şi hotărârea poporului iranian", a adăugat Obama.
Autorităţile iraniene au arestat luni aproximativ 15 personalităţi din cadrul opoziţiei, între care doi apropiaţi ai fostului preşedinte reformator Mohamad Khatami, dar şi trei consilieri ai fostului premier Mir Hossein Moussavi, potrivit mai multor site-uri ale opoziţiei.
Cel puţin opt persoane au fost ucise în timpul manifestaţiilor împotriva preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad.
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic astăzi, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot
-
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Politic astăzi, 19:00
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Suceava, că deputatul PDL Cezar Preda poate să facă ce moţiune doreşte, dar că acesta se bate acum pentru locul patru la Buzău. citeşte tot





Ce e cu ura asta dezgustatoare din voi? Nu vedeti ca asta nu va lasa sa va traiti viata?
asadar votantilor care mergeti la vot convinsi ca votul vostru schimba lumea ..toate sistemele sunt la fel ,,difera doar eticheta ,,sub ea este rahat comun ,,asadar toata libertatea voastra ,drepturi bla bla sunt valabile atita timp cit ,,sunt autorizate ,,..altfel aceeasi bataie va luati ca la teheran ,chisinau sau beijing ,,dar voi femei credule iubiti vb frumoase si promisiuni electorale crezind ca asta e libertate ..haha
vai ce intrigati suntem .ce ne dam ochii peste cap ca tirfele,,moraliste ,,,cind aud ceva obscen ..cita prostie poate sa detina acesti oameni in cap doamne ..sa fii intrigat sa invoci vrajeala asta ieftina de doi bani ca ,,drepturile omului ,libertate ,democratie ,cind e vb de alta tara dar la tine acasa acum o luna cind studentii au fost brutalizati si arestati ptr ca ,,mitingul nu era autorizat ..cazul bucuresti ..sa fie totul ok datorita scuzei ca e democratie.haha.