Barack Obama va depune jurământul cu mâna pe Biblia familiei lui Michelle Obama

Comitetul Inaugural al Preşedinţiei a anunţat joi că Obama îşi va depune jurământul de credinţă folosind Biblia familiei Robinson, duminică, şi bibliile lui Abraham Lincoln şi Martin Luther King Jr., luni.

252 afișări
Imaginea articolului Barack Obama va depune jurământul cu mâna pe Biblia familiei lui Michelle Obama

Barack Obama va depune jurământul cu mâna pe Biblia familiei lui Michelle Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cel de-al 20-lea amendament desemnează Ziua Inaugurării pe data de 20 ianuarie. Până acum, în eventualitatea în care această dată pica într-o duminică, preşedintele îşi depunea jurământul pe 20 ianuarie, şi încă o dată, într-o ceremonie publică, pe 21 ianuarie.

"Preşedintele e onorat să folosească aceste biblii la ceremoniile de depunere a jurământului", a declarat Steve Kerrigan, preşedinte al Comitetului Inaugural al Preşedinţiei. "La data aniversării a 50 de ani de la Marşul la Washington şi 150 de ani de la Proclamarea Independenţei, acest moment istoric e o reflexie a progresului extraordinar pe care l-am făcut ca naţiune", relatează CNN.

Fraser Robinson III, tatăl primei doamne, i-a dăruit Biblia mamei ei LaVaughn Delores Robinson în 1958, cu ocazia Zilei Mamei. Biblia în versiunea King James a fost "Biblia de călătorie" a militantului pentru drepturile omului, pe care a folosit-o adesea pentru a pregăti servicii religioase sau prelegeri. Biblia Lincoln, împrumutată de la Librăria Congresului, a fost cumpărată iniţial de către William Thomas Carroll, oficial al Curţii Supreme, pentru a fi folosită în inaugurarea mandatului lui Lincoln la 4 martie 1861 şi este biblia pe care Obama a ales s-o folosească în 2009 la ceremonia primului său mandat.

Vicepreşedintele Joe Biden va folosia biblia familiei Biden, care a fost în posesia lor din 1893. Aceasta a mai fost folosită în momentul în care Biden a depus jurământul de senator şi vicepreşedinte în 2009.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici