Berlinul confirmă că Merkel îl va primi marţi pe Hollande

Angela Merkel îl va primi marţi după amiază, la Berlin, pe François Hollande, care va fi învestit în dimineaţa aceleiaşi zile în funcţia de preşedinte al Franţei, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al cancelarului german.

69 afișări
Imaginea articolului Berlinul confirmă că Merkel îl va primi marţi pe Hollande

Francois Hollande (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În timpul acestei vizite, anunţată de surse concordante joi pentru AFP, cancelarul conservator şi preşedintele socialist vor avea o întâlnire de lucru începând cu ora 16.30 GMT (19.30, ora României), urmată de o conferinţă de presă la ora 17.45 (20.45, ora României), conform detaliilor oferite de purtătorul de cuvânt Steffen Seibert, care a precizat că Merkel "se bucură la perspectiva de a colabora îndeaproape cu François Hollande".

Hollande nu va fi, prin urma, invitat la cină de către cancelar, contrar informaţiilor transmise de aceste surse.

François Hollande, ales duminică în funcţia de preşedinte al Franţei, vrea să redeschidă negocierile privind pactul european de disciplină bugetară, pentru a adăuga măsuri de creştere, iniţiativă faţă de care Germania se opune ferm.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici