Bomba interceptată în Dubai a fost transportată la bordul a două avioane de pasageri - VIDEO

Unul dintre cele două dispozitive explozive provenind din Yemen, având destinaţia Statele Unite, a fost transportat la bordul a două avioane de pasageri înainte de a fi interceptat în Dubai, a anunţat compania Qatar Airways, citată de BBC News Online.

37 afișări
Imaginea articolului Bomba interceptată în Dubai a fost transportată la bordul a două avioane de pasageri - VIDEO

Bomba interceptată în Dubai a fost transportată la bordul a două avioane de pasageri (Imagine: Mediafax Foto)

Dispozitivul a fost transportat cu un avion de tip Airbus din capitala yemenită Sanaa la Doha, a confirmat compania aeriană.

Acolo a fost transferat la bordul altui avion al Qatar Airways care zbura spre Dubai, unde a fost interceptat de poliţie. Qatar Airways nu a putut preciza ce fel de avion de pasageri a fost folosit pentru a transporta dispozitivul din Doha în Dubai, dar a afirmat că ar putea fi vorba despre un A320, A321 sau Boeing 777.

Bomba conţinea un explozibil numit pentrită (PETN), care este dificil de detectat la un control obişnuit pe aeroport.

Un al doilea dispozitiv a fost descoperit la aeroportul East Midlands din Marea Britanie. Ambele bombe erau ascunse în interiorul unor cartuşe de imprimantă şi, potrivit autorităţilor britanice, ele erau programate să explodeze în timpul zborului.

Până în prezent s-a crezut că ambele dispozitive explozive au fost transportate la bordul unor avioane cargo, aminteşte BBC.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici