Bulgaria întrece România în lupta împotriva corupţiei şi absorbţia fondurilor UE, se laudă Borisov

Premierul Bulgariei Boiko Borisov s-a lăudat că ţara sa întrece România atât în privinţa luptei împotriva corupţiei, cât şi în absorbţia fondurilor europene, în contextul în care premierul român Victor Ponta este urmărit penal, relatează site-ul Novinite.com.

291 afișări
Imaginea articolului Bulgaria întrece România în lupta împotriva corupţiei şi absorbţia fondurilor UE, se laudă Borisov

Bulgaria întrece România în lupta împotriva corupţiei şi absorbţia fondurilor UE, se laudă Borisov (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-un interviu acordat luni postului Nova TV, Borisov a subliniat că autoritatea procurorilor este "absolut independentă", citând procese împotriva fostului ministru de Interne Ţvetan Ţvetanov ca exemplu edificator în acest sens.

El a declarat că nu este necesar să se iniţieze procese "nemotivate" împotriva foştilor premieri Plamen Oreşarski şi Serghei Stanişev doar pentru ca să se arate că asupra procurorilor nu se exercită o influenţă externă nedorită, apreciind că acest lucru ar însemna o "vânătoare de vrăjitoare".

Premierul bulgar a insistat că procurorul-şef este independent şi că nu are nevoie să aresteze niciun oficial de rang înalt pentru a dovedi acest lucru.

Borisov, citat de site-ul dnevnik.bg, a argumentat că cea mai concretă dovadă a succesului luptei împotriva corupţiei este creşterea veniturilor la buget.

În ceea ce priveşte reforma judiciară, el a subliniat că nu este vorba doar de o iniţiativă a ministrului justiţiei, ci a întregului Guvern.

Constituţia poate fi modificată pentru a deschide calea unei reformări a sistemului judiciar, a mai declarat Borisov, apreciind că acesta este un lucru necesar.

Cu privire la referendumuri, Borisov a spus că pragul de validare a rămas ridicat cu scopul de a împiedica astfel de consultări pe teme populiste.

În opinia sa, un număr de partide populiste abia aşteaptă să profite de pe urma scăderii pragului de validare a referendumurilor.

Borisov a anunţat că nu intenţionează să înlocuiască miniştri şi candidaţi la funcţia de primar din cadrul Partidului pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei (GERB, de centru-dreapta, la putere) în oraşele mari, în care vor candida actualii primari, în alegerile locale din toamnă.

El a anunţat că GERB îi va nominaliza pe actualii primari ai Sofiei Iordanka Fandakova, Varnei Ivan Portnih, Burgasului Dimităr Nikolov şi Plovdivului Ivan Totev pentru noi mandate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici