Bundestagul a aprobat o lege prin care se interzice parţial purtarea vălului islamic integral

Bundestagul, camera inferioară a Parlamentului german, a adoptat o lege prin care funcţionarilor publici, judecătorilor şi militarilor le este interzisă purtarea vălului islamic integral la locul de muncă, informează BBC News online.

1298 afișări
Imaginea articolului Bundestagul a aprobat o lege prin care se interzice parţial purtarea vălului islamic integral

Bundestagul a aprobat o lege prin care se interzice parţial purtarea vălului islamic integral (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Legea urmează să fie discutată de membrii camerei superioare a Parlamentului.

Mai mulţi parlamentari de dreapta au militat în favoarea interdicţiei purtării vălului islamic integral în locurile publice, urmând exemplul Franţei, care a introdus această măsură din anul 2011.

Germania nu a introdus o măsură similară întrucât aceasta ar încălca prevederile propriei constituţii.

Franţa, Austria, Belgia şi Turcia au interzis purtarea vălului islamic în unele locuri publice, în timp ce interdicţii în plan local sunt în vigoare într-o serie de state din Europa, inclusiv Danemarca, Spania, Elveţia şi Rusia.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici