Camerista care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn: Eu şi fiica mea plângem în fiecare zi

Camerista care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn de agresiuni sexuale a declarat că ea şi fiica sa "plâng zilnic" de trei luni, continuând ofensiva mediatică începută acum câteva zile.

406 afișări
Imaginea articolului Camerista care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn: Eu şi fiica mea plângem în fiecare zi

Camerista care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn: Eu şi fiica mea plângem în fiecare zi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Eu şi fiica mea plângem în fiecare zi", a declarat camerista, subliniind că vrea să fie "curajoasă în numele tuturor femeilor din lume".

"În ultimele luni, am trecut prin multe încercări, cu fiica mea, am trăit multe lucruri. Eu şi familia mea am trecut prin multe încercări. Singurul motiv pentru care sunt aici este pentru că oamenii m-au numit în multe feluri, de aceea sunt aici, pentru ca oamenii să ştie că multe din lucrurile spuse despre mine nu sunt adevărate", a continuat camerista.

"Voi fi puternică pentru fiica mea şi pentru toate femeile din lume. Nu vreau ca altor femei să li se întâmple ce mi s-a întâmplat mie. Este prea mult pentru mine şi pentru fiica mea", a încheiat camerista.

Avocatul cameristei, Kenneth Thompson, a declarat că vor lua "atitudine în locul tuturor femeilor din lume care au fost victime ale agresiunilor sexuale".

"Doreşte să i se facă dreptate, iar dacă procurorii vor renunţa la acuzaţii, va trebui să iniţiem un alt proces, civil", a precizat avocatul cameristei.

Intervenţia publică a lui Nafissatou Diallo a avut loc la un centru creştin din Brooklyn, la o zi după audierea timp de opt ore de către procurorul din Manhattan.

Camerista a fost însoţită de avocatul Kenneth Thompson, de pastorul A.R. Bernard, directorul centrului creştin, de Mohammed Nurhussien, preşedintele organizaţiei United African Congress, şi de alţi lideri ai organizaţiilor pentru drepturile femeilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici