Cel puţin 12 delegaţii au părăsit sala, în timpul discursului lui Ahmadinejad la ONU - VIDEO

Cel puţin 12 delegaţii, între care cea franceză şi americană, au părăsit miercuri seară, la New York, sala Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), cu scopul de a protesta faţă de discursul preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad, considerat "antisemit".

Cel puţin 12 delegaţii au părăsit sala, în timpul discursului lui Ahmadinejad la ONU (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Plecarea delegaţiei franceze a fost confirmată de o sursă diplomatică franceză.

Discursul preşedintelui iranian a fost "inacceptabil", a declarat un diplomat francez, precizând că o reuniune între europeni a avut loc în prealabil, pentru a lua o decizie privind o eventuală ieşire din sală.

Delegaţia Statelor Unite a părăsit de asemenea sala, au declarat surse diplomatice americane.

"Este dezamăgitor că Ahmadinejad a ales din nou să recurgă la o retorică plină de ură, ofensatoare şi antisemită", a declarat Mark Kornblau, purtător de cuvânt al misiunii americane de pe lângă ONU.

Canada a anunţat şi ea că va boicota discursul.

In timpul alocutiunii sale, presedintele iranian a realizat un lung rechizitoriu impotriva situatiei actuale din lume, conducand atacuri voalate, cel mai adesea impotriva Statelor Unite si evreilor.

"Nu mai este acceptabil ca o mică minoritate să domine politica, economia şi cultura într-o mare parte a lumii, datorită reţelelor sale sofisticate, să instaureze o nouă formă de sclavie şi să strice reputaţia altor naţiuni, inclusiv cea a naţiunilor europene şi a Statelor Unite, cu scopul de a-şi atinge obiectivele sale rasiste", a spus Ahmadinejad.

Într-o aluzie la Statele Unite şi intervenţiile sale în Irak şi Afganistan, preşedintele iranian a apreciat că "nu este acceptabilă trimiterea de trupe la mii de kilometri, pentru a duce acolo un război şi a răspândi sânge, teroare şi intimidare".

Potrivit unui diplomat european, in afara Statelor Unite şi Frantei, tarile care au parasit sala Adunarii Generale a ONU au fost in numar de cel putin 12.

Printre ele, a precizat acest diplomat, figurau Marea Britanie, Italia, Germania, Danemarca, Ungaria, Argentina, Costa Rica, Uruguay, Noua Zeelandă şi Australia.

Anterior în cursul zilei, anturajul preşedintelui Nicolas Sarkozy a declarat că delegaţiile celor 27 de state membre ale Uniunii Europene ar putea părăsi sala Adunării Generale în timpul discursului său, în cazul unei "provocări" din partea lui Ahmadinejad.



comentează şi tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
ahmadinejad discurs ,
ahmadinejad ONU ,
IRAN DIPLOMAŢIE ,
discurs ,
protest ,
preşedinte
COMENTARII
  • manda 25 sep 2009

    antisemitismul e dovada ca nu ne-am smintit, ca mai sintem oameni, impotriva acestor mutanti de j*, r*, r*, a*. j* sint Frankenstei-nii planetei.

  • Kariopoli 24 sep 2009

    Are dreptate Ahmadinejad...s-au indignat j* pentru ca le-a spus adevarul in fata.. Holocaustul nici nu a existat...Este o inventie....Nici nu erau 6 milioane de j* atunci fiindca erau raspanditi in toata lumea nu aveau stat ...nici nu se stie daca erau 6 milioane cu totzii daca ii adunai la un loc de pe unde erau imprastiati...Deci o mare minciuna...De pe urma acestei minciuni j* trag acum sforile....si au lansato ca ei sa aiba prioritate peste tot pozand in rolul de victime...Asa le merg si afacerile bine si toate celelalte escrocherii ... Ca nu nu pot fi acuzati de nimic ca imediat gata eshti antisemit...si asha le merge baietzilor toate treburile pe princiupiul asta...drept vorbind un princiupiu luciferic gandit...trag foloase de pe urma fraierilor....Iar altii sustinatorii holocaustului inexistent mint in asa hal incat au inceput sa creada si ei ceea ce mint.

  • marian 24 sep 2009

    Din pacate absolut toti liderii lumii si toate guvernele sunt supuse mafiei satanisto-iudeo-reptiliene cu origini mai vechi decat putem presupune. E vorba de peste 30.000 (treizecidemiii) de ani de traditie in teroarea satanista. A se vedea relicvele lumii antice si reactualizarea acestora in state diverse, mai mult sau mai putin apropiate de noi. A se vedea ce e in Dubai dar si in Londra sau in America. Ei netezesc de prea multe mii de ani calea satanei pt a se impiedica de exterminarea actualei populatii planetare, prin reducerea acesteia la mai putin de o jumatate de miliard de oameni pe toata planeta. Ahmadinejad joaca rolul rebelului antisistem. Nimic mai mult decat o sceneta, praf in ochii lumii ca sa aiba ce vorbi.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa