Confruntări la Cairo între susţinători şi adversari ai fostului preşedinte Hosni Mubarak

Susţinători şi adversari ai fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak s-au confruntat, luni, în faţa academiei de poliţie din Cairo, unde se desfăşoară, în condiţii de securitate speciale, procesul fostului lider.

141 afișări
Imaginea articolului Confruntări la Cairo între susţinători şi adversari ai fostului preşedinte Hosni Mubarak

Confruntări la Cairo între susţinători şi adversari ai fostului preşedinte Hosni Mubarak (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Procesul a fost reluat luni, la scurt timp după ce Mubarak a fost adus, pe targă, în sala de tribunal.

Clădirea academiei de poliţie, situată la periferia capitalei egiptene, este păzită de 5.000 de membri ai forţelor de ordine, potrivit televiziunii de la Cairo, iar în apropiere au fost staţionate mai multe blindate ale armatei. Cu toate acestea, manifestanţi pro şi contra Mubarak s-au atacat reciproc cu pietre în faţa tribunalului, cel puţin cinci persoane fiind uşor rănite în urma incidentelor.

Circa 100 de susţinători ai fostului preşedinte au ajuns în zonă luni dimineaţă, purtând portrete ale acestuia şi scandând "Te iubim" şi "Nu umilinţei". Alte 100 de persoane adunate în faţa tribunalului au asupra lor funii, simbol al spânzurătorii, şi strigă "Dreptate, dreptate!".

Primul lider din Orientul Mijlociu adus în faţa unui tribunal după "primăvara arabă", Mubarak, în vârstă de 83 de ani, a fost transportat cu un elicopter până în apropierea academiei de poliţie, de unde a fost preluat de o ambulanţă. El a fost plasat în boxa acuzaţilor, unde a discutat pentru scurt timp cu fiii săi, care stau în apropierea tărgii, părând că vor să-şi protejeze tatăl de camerele de luat vederi.

Preşedintele tribunalului penal din Cairo, Ahmed Refaat, le-a cerut zecilor de avocaţi prezenţi în sală să păstreze "calmul şi liniştea", suspendând şedinţa pentru deliberări după numai o jumătate de oră.

Mubarak este acuzat că a ordonat forţelor de ordine să deschidă focul asupra protestatarilor care cereau demisia sa, dar şi de corupţie şi pentru că a permis vânzarea de gaze naturale egiptene către Israel, la preţuri inferioare celor impuse de piaţă.

Farid al-Dib, avocatul fostului preşedinte, a cerut judecătorului, la prima audiere, convocarea a 1.600 de martori, printre care se numără şi mareşalul Tantaoui, ministru al Apărării timp de 20 de ani şi în prezent comandant al consiliului militar care a preluat conducerea ţării.

De la prima sa audiere în proces, desfăşurată la 3 august, Mubarak se află la Centrul medical internaţional, situat în apropiere de Cairo. El a fost internat în aprilie la spitalul internaţional din Sharm el-Sheikh, unde a rămas, în detenţie, până la deschiderea procesului.

Avocatul său a anunţat recent că fostul lider egiptean suferă de cancer şi s-a aflat şi în comă, însă conducerea spitalului a dezminţit informaţia.

Surse medicale citate de agenţia MENA au afirmat luni că starea de sănătate a lui Mubarak este "cvasistabilă", fostul lider fiind supravegheat permanent de o echipă medicală.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici