Conservatorii croaţi cer un referendum privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex

O mie de croaţi au protestat vineri la Zagreb la apelul conservatorilor catolici, cerând organizarea unui referendum asupra căsătoriei cuplurilor homosexuale, în această ţară care urmează să adere la UE la 1 iulie.

160 afișări
Imaginea articolului Conservatorii croaţi cer un referendum privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex

Conservatorii croaţi cer un referendum privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Manifestanţii au trasmis Parlamentului o petiţie împotriva căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, semnată potrivit lor de o cincime dintre alegătorii înscrişi.

"Suntem cu toţii uniţi în scopul nostru, acela ca cetăţenii croaţi să aibă posibilitatea să spună ceea ce gândesc în probleme importante, precum familia, căsătoria şi adoptarea copiilor", a declarat către mulţime Yeljka Markici, din partea grupului organizator, "În numele familiei".

Marşul s-a încheiat în faţa Parlamentului, unde participanţii au depus o petiţie semnată, potrivit lor, de 740.000 de persoane care cer organizarea unui referendum prin care să se decidă înscrierea în Constituţie a definiţiei căsătoriei ca o "uniune între un bărbat şi o femeie".

Este vorba despre o cincime din electoratul ţării, un număr suficient de mare pentru a organiza un asemenea scrutin.

În forma actuală, Constituţia croată nu conţine vreo definiţie a noţiunii de căsătorie.

Parlamentul ar trebui astfel să decidă dacă se reunesc condiţiile pentru a convoca un referendum, neexistând însă vreun termen pentru luarea unei decizii de acest tip.

Dacă va fi organizat un referendum, acesta va fi validat oricare ar fi rata de participare la vot.

Participanţii la marş au cântat cântece religioase şi naţionaliste.

"Căsătoria este o uniune între un bărbat şi o femeie, de când Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi Eva", a declarat pentru AFP Dominika Jerkovici, studentă în vârstă de 20 de ani.

"Nu este normal ca un bărbat sau o femeie să fie atraşi de persoane de acelaşi sex. Doar un bărbat şi o femeie pot avea copii", a declarat ea.

Activiştii din partea comunităţii de homosexuali, alături de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, au criticat iniţiativa "homofobă" şi au cerut Guvernului de centru stânga să se opună organizării unui referendum.

Acest subiect extrem de sensibil a divizat opinia publică din Croaţia, unde aproape 90% dintre cetăţeni sunt de religie catolică şi unde Biserica joacă în continuare un rol important în societate.

Sâmbătă, capitala croată va organiza cea de-a 12-a Gay Pride, sub sloganul: "Această ţară este a noastră a tuturor".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici