Contractor american, acuzat că ar fi făcut publice informaţii clasificate ale anchetei privind Rusia. Moscova respinge categoric acuzaţiile legate de rolul în atacurile cibernetice care au vizat comisia electorală din SUA

Departamentul de Justiţie a pus sub acuzaţie un contractor federal pentru că ar fi transmis unei societăţi media informaţii clasificate în privinţa anchetei asupra ingerinţelor Rusiei în campania prezidenţială, informează CNN News.

14175 afișări
Imaginea articolului Contractor american, acuzat că ar fi făcut publice informaţii clasificate ale anchetei privind Rusia. Moscova respinge categoric acuzaţiile legate de rolul în atacurile cibernetice care au vizat comisia electorală din SUA

Contractor american, acuzat că ar fi făcut publice informaţii clasificate ale anchetei privind Rusia (Imagine: facebook)

Reality Leigh Winner, în vârstă de 25 de ani, un contractor al Companiei Internaţionale Pluribus, este acuzată ”că ar fi sustras materiale clasificate dintr-o unitate guvernamentală şi ar fi transmis-o apoi unei societăţi media”, potrivit unei plângeri federale.

Conform unei surse, citate de CNN, documentul pe care Winner l-ar fi transmis este acelaşi folosit ca suport pentru un articol publicat luni de către publicaţia online The Intercept, ce detalia un mesaj clasificat, scris, al Agenţiei Naţionale de Securitate.

Mesajul data din 5 mai şi oferea detalii asupra atacurilor cibernetice ale serviciilor militare de informaţii ruse asupra unui furnizor de soft pentru alegerile din SUA, nu există însă dovezi că ar fi fost afectate voturi în urma acestui atac.

Un oficial american a confirmat faptul că documentul făcut public de The Intercept aparţine cu adevărat Agenţiei Naţionale de Securitate.

Moscova respinge categoric acuzaţiile referitoare la presupusul rol al Rusiei în atacurile cibernetice care au vizat comisia electorală din SUA.

"Negăm categoric că s-ar fi putut întâmpla," a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care a precizat că nu a citit documentul Agenţiei Naţionale de Securitate, dezvăluit de presa americană, informează Tass.

Serviciul rus de informaţii militare (GRU) a executat un atac cibernetic care a vizat cel puţin un furnizor de software pentru procesarea voturilor şi ar fi trimis e-mailuri de tip spear-phishing la peste p sută de oficiali electorali locali cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale americane din luna noiembrie, se afirmă în documentul clasificat obţinut de revista The Intercept.

Raportul NSA analizează informaţii obţinute recent de agenţia americană, acestea oferind indicii despre eforturile în plan cibernetic ale serviciilor secrete ruse în timpul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.

Un oficial anonim din cadrul agenţiilor de informaţii americane a avertizat că o singură analiză nu este în mod necesar definitivă.

Informaţiile din raport sugerează că presupusele atacuri cibernetice ruse au afectat mai mult decât se credea sistemele de vot din SUA. 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici