Coreea de Nord a lansat două rachete balistice spre Marea Japoniei

Lansarea are loc la câteva zile după ce Seul şi Washington şi-au încheiat cele mai mari exerciţii militare comune din ultimii cinci ani.

941 afișări
Imaginea articolului Coreea de Nord a lansat două rachete balistice spre Marea Japoniei

Coreea de Nord lansează două rachete balistice spre Marea Japoniei

Coreea de Nord a lansat două rachete balistice. Acest lucru a fost confirmat de armata sud-coreeană, care a adăugat că rachetele au fost îndreptate spre Marea Japoniei.

Lansarea are loc la câteva zile după ce Seul şi Washington şi-au încheiat cele mai mari exerciţii militare comune din ultimii cinci ani. Phenianul consideră toate aceste manevre drept teste pentru invazie.

După un an record de teste de arme şi de ameninţări nucleare în creştere de la Phenian, Seul şi Washington au intensificat cooperarea în materie de securitate.

Coreea de Nord s-a declarat o putere nucleară „ireversibilă” anul trecut, iar liderul Kim Jong Un a cerut recent o creştere „exponenţială” a producţiei de arme, inclusiv arme nucleare tactice.

Analiştii au prezis că Coreea de Nord ar putea folosi exerciţiile de la Seul şi Washington ca o scuză pentru a efectua mai multe lansări de rachete şi, eventual, chiar un test nuclear.

Kim a ordonat, de asemenea, armatei nord-coreene ca luna aceasta să intensifice exerciţiile pentru a se pregăti pentru un „război adevărat”.

Ameninţările nucleare tot mai mari de la Phenian au determinat Coreea de Sud şi Japonia să-şi reconsidere disputele istorice şi să caute să consolideze cooperarea în materie de securitate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici