CRIZA IMIGRANŢILOR: Donald Tusk convoacă un nou summit al liderilor UE, la 12 noiembrie, în Malta

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat marţi că va convoca un nou summit de urgenţă al liderilor UE pe tema imigraţiei, la 12 noiembrie, în Malta, relatează site-ul Politico.eu.

845 afișări
Imaginea articolului CRIZA IMIGRANŢILOR: Donald Tusk convoacă un nou summit al liderilor UE, la 12 noiembrie, în Malta

CRIZA IMIGRANŢILOR: Donald Tusk convoacă un nou summit al liderilor UE, la 12 noiembrie, în Malta

Reuniunea - cea de-a şasea întâlnire a liderilor UE pe tema imigraţiei începând din aprilie - va avea loc la 12 noiembrie, imediat după un summit prevăzut al liderilor europeni şi africani la Valletta.

Într-o scrisoare adresată şefilor de stat şi de Guvern din UE, Tusk a afirmat că "viteza cu care se dezvoltă evenimentele" în criza refugiaţilor face necesar ca liderii "să evalueze starea implementării măsurilor decise până în prezent".

Oficialii UE au petrecut ultimele săptămâni exercitând presiuni asupra statelor membre să-şi respecte promisiunile făcute în vederea soluţionării crizei, inclusiv prin oferirea de ajutor umanitar şi prin acceptarea transferării unor solicitanţi de azil.

Tusk a precizat că reuniunea informală de săptămâna viitoare va examina câteva probleme, precum sporirea cooperării cu Turcia, în speranţa că va limita fluxul de refugiaţi, implementarea deciziilor luate până acum privind transferul imigranţilor, înfiinţarea unor centre în Grecia şi Italia, sporirea capacităţilor de recepţie şi furnizarea de expertiză agenţiilor Frontex şi EASO pentru a controla mai eficient frontierele externe ale blocului comunitar.

Anunţul lui Tusk intervine la peste o săptămână după ce Comisia Europeană a convocat un summit al liderilor ţărilor din Balcanii de Vest aflate pe ruta migraţiei, care a dus la un acord privind o mai bună coordonare, gestionarea frontierelor şi oferirea de adăpost unui număr de 100.000 de refugiaţi.

Liderii europeni vor discuta de asemenea problema imigraţiei la summitul lor obişnuit din decembrie, a afirmat Tusk.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici