Cum caracterizează Iranul negocierile privind dosarul nuclear

Negociatorul şef pentru dosarul nuclear iranian, Said Jalili, a apreciat marţi că cele două zile de negocieri cu marile puteri de la Moscova au fost "mai serioase şi realiste" faţă de cele anterioare şi face apel către grupul 5+1 să acţioneze pentru a ieşi din impas.

458 afișări
Imaginea articolului Cum caracterizează Iranul negocierile privind dosarul nuclear

Cum caracterizează Iranul negocierile privind dosarul nuclear (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Aceste negocieri au fost mai serioase şi mai realiste, mergând dincolo de declaraţii de principiu. Acum sperăm că această ocazie va permite (marilor puteri), folosindu-se de întâlnirile experţilor, să aleagă calea cea bună pentru ieşirea din impas", a declarat Jalili în cursul unei conferinţe de presă.

"Am insistat asupra faptului că îmbogăţirea uraniului într-un scop paşnic la orice nivel este dreptul Republicii islamice", a adăugat Jalili.

Iranul a propus patru linii de cooperare: încrederea, cooperarea pentru transparenţă, lupta împotriva proliferării armelor nucleare şi cooperarea nucleară, a subliniat Jalili.

"Am insistat asupra faptului că cooperarea poate începe atunci când gesturile vin din ambele părţi, gesturi care nu sunt contrare drepturilor Iranului, mai ales în ceea ce priveşte îmbogăţirea uraniului, inclusiv îmbogăţirea la 20 la sută", a insistat acesta.

În cursul negocierilor de la Moscova între grupul 5+1 (Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania) şi Iran, marile puteri şi-au reiterat cererea către Teheran de a opri activităţile de îmbogăţire a uraniului la 20 la sută aşa cum este cazul în prezent şi să închidă uzina subterană de la Fordo, a subliniat la rândul său şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, într-o conferinţă de presă separată.

În cursul a două runde de negocieri precedente, la Istanbul în aprilie iar apoi în mai la Bagdad, cele două părţi s-au separat constatându-şi divergenţele.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici