Directorul FMI îndeamnă statele G20 să continue cooperarea cu Rusia în pofida invaziei din Ucraina

Kristalina Georgieva, directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), a îndemnat miercuri statele membre ale Grupului naţiunilor dezvoltate şi emergente (G20) să continue cooperarea cu Rusia, în pofida conflictului din Ucraina.

749 afișări
Imaginea articolului Directorul FMI îndeamnă statele G20 să continue cooperarea cu Rusia în pofida invaziei din Ucraina
Miniştrii de Finanţe din unele state G20 au refuzat să participe la anumite sesiuni programate miercuri din cauza prezenţei oficialilor ruşi.
 
"Nicio ţară nu poate rezolva problemele sigură. Este evident că trebuie să continue cooperarea, chiar dacă este mai greu când sunt tensiuni, nu este imposibil. Nu am niciun dubiu că vor exista discuţii substanţiale în cadrul G20", a declarat Kristalina Georgieva, potrivit cotidianului Le Figaro.
 
Grupul naţiunilor dezvoltate şi emergente organizează miercuri, la Washington, o reuniune la nivel de miniştri de Finanţe şi de guvernatori ai băncilor centrale. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
fmi,
g20,
rusia

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici