„Regimul Assad are principala responsabilitate pentru atrocităţile din Siria. Dar toţi care susţin acest regim împart răspunderea morală şi politică. Uciderea la întâmplare de copii, femei şi bărbaţi cu arme chimice reaminteşte în mod tragic de brutalitatea acestui conflict şi a regimului sirian”, a declarat Tusk.
Un atac cu gaz a fost efectuat, marţi, în provincia Idlib, din nord-vestul Siriei. Ultimul bilanţ arată că 72 de civili au fost ucişi, printre care 20 de copii, iar 160 de persoane au fost rănite, potrivit organizaţiei Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Rusia şi Siria au respins acuzaţiile privind implicarea în atacul chimic, atribuindu-l rebelilor. Moscova a argumentat că degajarea de gaze toxice a apărut după un bombardament convenţional sirian care a atins un depozit de armament al insurgenţilor.
Administraţia Donald Trump susţine că regimul Bashar al-Assad a comis atacul chimic din Siria. În plus, SUA, Franţa şi Marea Britanie au prezentat un proiect de rezoluţie la Consiliul de Securitate al ONU, în care cer o anchetă minuţioasă şi urgentă din partea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).
Citeşte şi: Dejucarea celui de-al doilea atac a salvat sute de vieţi la metroul din Sankt-Petersburg
Citeşte şi: Aproximativ 30 de persoane,trimise în Turcia pentru a primi îngrijiri medicale după atacul din Siria
Citeşte şi: Kazahstanul se oferă să asiste Rusia în ancheta privind explozia de la metroul din Sankt-Petersburg
Citeşte şi: Rusia şi Siria resping acuzaţiile privind implicarea în atacul chimic, atribuindu-l rebelilor
Citeşte şi: Parlamentul European a stabilit principalele linii de negociere privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană