Echipa lui Trump argumentează că cererile acestuia după scrutinul din 2020 nu au fost ordine

Cererile pe care fostul preşedinte Donald Trump i le-a adresat fostului vicepreşedinte Mike Pence, în sensul modificării rezultatelor scrutinului prezidenţial din 2020, au avut caracter de "aspiraţie", afirmă John Lauro, unul dintre avocaţii fostului lider de la Casa Albă.

873 afișări
Imaginea articolului Echipa lui Trump argumentează că cererile acestuia după scrutinul din 2020 nu au fost ordine

Sursa foto: Hepta

Într-un interviu acordat postului de televiziune CNN, avocatul John Lauro a argumentat că Donald Trump şi-a exercitat un drept prevăzut de Primul Amendament constituţional când i-a cerut lui Mike Pence să elimine voturi ale Colegiului Electoral în anumite state americane. Avocatul a evidenţiat distincţia între "a cere" şi "a ordona".

"A cere ceva este o aspiraţie, nu este o acţiune. Este esenţa libertăţii de exprimare. Presa ar trebui să apere libertatea de exprimare. Ceea ce făcea preşedintele Trump este în cadrul realităţii şi în sfera libertăţii de expresie. I-a cerut vicepreşedintelui: «Ce ar fi să mergi pe acest parcurs?». Iar, în ultimă instanţă, vicepreşedintele său a respins toate propunerile formulate. Preşedintele Trump nu i-a ordonat vicepreşedintelui Pence să facă ceva. I-a cerut în sens de aspiraţie, iar întrebarea este acoperită de Primul Amendament", a afirmat avocatul John Lauro, citat de publicaţia The Hill.

Duminică, fostul vicepreşedinte Mike Pence a declarat, într-un interviu acordat postului CBS, că nu are "niciun plan" de a fi martor al acuzării în procesul intentat lui Donald Trump, dar nu a exclus această posibilitate dacă va fi citat. "Oamenii pot avea încredere că vom respecta legea. Vom răspunde cerinţelor legale, dacă vor fi formulate, vom spune adevărul", a afirmat Pence.

Însă avocatul lui Trump a salutat eventuala mărturie a lui Mike Pence în proces. "Mike Pence va fi unul dintre cei mai buni martori la proces. Abia aştept oportunitatea de a-l interoga pe domnul Pence, pentru că el va elimina total orice dubiu asupra faptului că domnul Trump, preşedintele Trump, credea cu fermitate că neregulile electorale au condus la rezultate inadecvate", a subliniat avocatul lui Trump, John Lauro, citat de ABC News.

Donald Trump a anunţat, duminică seară, intenţia de recuzare a judecătorului care se va ocupa de proces. "Nu există nicio posibilitate de a avea un proces corect cu judecătorul alocat", a afirmat Trump într-un mesaj postat pe platforma de socializare Truth Social, semnalând intenţia de recuzare a judecătoarei Tanya Chutkan şi de mutare a procesului de la Washington D.C. în altă jurisdicţie.

Donald Trump s-a prezentat, joi, la o instanţă judiciară federală din Washington D.C., unde i-au fost prezentate formal acuzaţiile privind presupuse acţiuni de blocare a validării rezultatelor scrutinului prezidenţial desfăşurat în anul 2020. Trump, înscris în cursa prezidenţială din 2024, a catalogat inculparea sa pentru acţiunile comise după scrutinul din 2020 drept un caz de persecutare a unui adversar politic. "Este vorba despre persecutarea unui adversar politic. Este vorba despre persecutarea unei persoane care conduce cu un avans foarte mare în scrutinul intern republican şi care îl devansează cu mult pe Biden. Iar, dacă nu îl poţi învinge, îl persecuţi sau îl pui sub acuzare. Aceste lucruri nu ar fi trebuit să se întâmple în America. Este o zi tristă pentru ţară, o stare de mizerie politică şi decădere. Eu nu am lăsat lucrurile în acest fel şi nu putem permite să se întâmple aşa ceva în America", a afirmat Trump.

Anterior, Trump denunţase o inculpare generată de faptul că a contestat "un scrutin corupt, aranjat şi furat". "Biden şi familia lui fură milioane şi milioane de dolari, inclusiv prin mită din ţări străine, iar eu sunt în drum spre Washington pentru a fi arestat din cauza protestelor faţă de un scrutin fraudat. (...) Suntem o naţiune în declin", a acuzat Trump înainte de audierea în instanţă.

Inculparea se referă la presupuse acţiuni de blocare a validării rezultatelor scrutinului prezidenţial desfăşurat în anul 2020. Donald Trump, favorit pentru a fi candidatul Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din 2024, este vizat de patru capete de acuzare privind conspiraţie pentru comiterea de fraude împotriva instituţiilor guvernamentale, obstrucţionarea unei proceduri formale, tentativă de obstrucţionare a unei proceduri formale şi conspiraţie împotriva respectării unor drepturi.

Procurorul general din SUA, Merrick Garland, i-a încredinţat anul trecut procurorului special Jack Smith investigaţia privind presupuse acţiuni ale lui Donald Trump şi ale colaboratorilor acestuia de a obstrucţiona transferul constituţional de putere după scrutinul prezidenţial din 2020, câştigat de Joseph Biden. Ancheta vizează presupuse acţiuni de blocare a procedurilor de validare a rezultatului scrutinului prezidenţial în Colegiul Electoral Federal şi în Congresul SUA, inclusiv prin violenţele produse pe 6 ianuarie 2021 la Capitoliu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici