Fostul şef de stat georgian Mihail Saakaşvili, numit consilier al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko

Fostul şef de stat georgian Mihail Saakaşvili a fost numit de către preşedintele ucrainean Petro Poroşenko la conducerea Consiliului consultativ internaţional pentru reforme, organism care va urma să elaboreze propuneri pentru implementarea de reforme în Ucraina, relatează Interfax Ucraina.

339 afișări
Imaginea articolului Fostul şef de stat georgian Mihail Saakaşvili, numit consilier al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko

Mihail Saakaşvili (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Petro Poroşenko a semnat un decret privind înfiinţarea unui Consiliu consultativ care va fi format din experţi străini şi va fi însărcinat cu elaborarea de propuneri şi recomandări pentru adoptarea şi implementarea de reforme în Ucraina, potrivit unui comunicat publicat vineri seara pe site-ul Preşedinţiei ucrainene.

Mihail Saakaşvili, care a fost preşedinte al Georgiei în perioada 2004-2013, a fost numit la conducerea acestui organism, adaugă comunicatul.

Ministerul georgian de Externe a reacţionat imediat după acest anunţ şi l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei în Georgia.

Eka Beselia, un lider al coaliţiei Visul Georgian, aflată la putere în Georgia, a declarat că decizia lui Poroşenko de a-l numi pe Saakaşvili în acest post a fost o "greşeală", relatează Itar Tass.

"Georgia a trebuit să îndure mai multe episoade tragice din cauza unor erori ale lui Mihail Saakaşvili", a reacţionat la rândul său duminică Bidzina Ivanişvili, fondatorul coaliţiei Visul Georgian şi fost premier al Georgiei, potrivit Itar Tass, care citează cotidianul Kviris Palutra.

Mihail Saakaşvili, un avocat care a studiat în Statele Unite, a venit la putere în Georgia în urma "revoluţiei trandafirilor", o mobilizare populară care a dus la îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte şi ministru sovietic de Externe Eduard Şevarnadze şi a conferit acestei ţări din Caucaz o perspectivă prooccidentală, europeană şi atlantică.

Dar popularitatea sa s-a erodat în timp, din cauza unor acuzaţii de abatere de la normele democratice, dificultăţilor economice şi războiului cu Rusia din 2008.

Coaliţia Visul Georgian a fost formată în octombrie 2012 de miliardarul Bidzina Ivanişvili şi a înlocuit la guvernare Mişcarea Naţională Unită (MNU), condusă de fostul preşedinte prooccidental Mihail Saakaşvili, în prezent stabilit în Statele Unite şi inculpat în Georgia pentru abuz de putere.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici