Poroşenko, Merkel şi Hollande au vorbit la telefon înainte de încetarea focului în estul Ucrainei

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, omologul său francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au vorbit la telefon, sâmbătă, înainte de încetarea focului în sud-estul Ucrainei la miezul nopţii, relatează portalul rus Sputnik.

322 afișări
Imaginea articolului Poroşenko, Merkel şi Hollande au vorbit la telefon înainte de încetarea focului în estul Ucrainei

Poroşenko, Merkel şi Hollande au vorbit la telefon înainte de încetarea focului în estul Ucrainei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În cursul unei discuţii telefonice, cei trei lideri au subliniat că toate părţile implicate în conflictul din sud-estul Ucrainei trebuie să respecte prevederile Acordului de Pace de la Minsk, în primul rând punctul privind încetarea focului, anunţă preşedinţia ucraineană într-un comunicat.

După aproape 17 ore de negocieri la Minsk pentru dezamorsarea conflictului din sud-estul Ucrainei, preşedintele rus Vladimir Putin, omologii săi ucrainean Petro Poroşenko şi francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au ajuns joi dimineaţă la un acord care prevede încetarea focului începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora locală 0.00 (0.00, ora României).

Acordul de la Minsk mai prevede crearea unei zone tampon între părţile beligerante, retragerea armamentului greu din regiune, acordarea de privilegii regiunilor Doneţk şi Lugansk în cadrul unei reforme de descentralizare a sistemului politic sau efectuarea unui schimb de prizonieri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici