FOTO Explozie puternică în cartierul latin din Madrid UPDATE: Cel puţin trei persoane au murit. Mii de persoane au fost evacuate

  • O explozie puternică a distrus mai multe etaje dintr-o clădire din cartierul Latin al Madridului.
  • UPDATE: Cel trei două persoane au murit.
  • Mii de persoane au fost evacuate, iar pompierii au stins incendiul care a urmat după explozie.
4700 afișări
Imaginea articolului FOTO Explozie puternică în cartierul latin din Madrid UPDATE: Cel puţin trei persoane au murit. Mii de persoane au fost evacuate

FOTO Explozie puternică în cartierul latin din Madrid

UPDATE Numărul deceselor a crescut

"Gândurile noastre sunt la rudele persoanelor decedate sau rănite", a declarat, la rândul său, premierul Spaniei, Pedro Sanchez.

Alte opt persoane au fost rănite în explozie, una fiind în stare critică.

Deflagraţia a avut loc în zona Puerta de Toledo din Madrid şi, cel mai probabil, este rezultatul unei scurgeri de gaze. Cel puţin patru etaje ale unui imobil au fost distruse în deflagraţie.

UPDATE: Cel puţin două persoane au murit

Cel puţin două persoane au murit, iar numeroase altele au fost rănite în urma unei explozii care a provocat daune structurale asupra unui imobil din Madrid, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de cotidianul El Pais.

Explozia a avut loc în zona Puerta de Toledo din Madrid şi, cel mai probabil, este rezultatul unei scurgeri de gaze. Explozia s-a produs în timp ce era în curs o intervenţie la reţeaua de gaze a imobilului.

Cel puţin patru etaje ale clădirii au fost distruse în urma deflagraţiei.

Potrivit bilanţului preliminar, două persoane au murit, iar numeroase altele au fost rănite.

Serviciul de urgenţe medicale din Madrid a confirmat moartea a două persoane, precizând că sunt spitalizate alte opt persoane, dintre care una este în stare critică.

Mii de persoane au fost evacuate, iar pompierii au stins incendiul care a urmat după explozie.

UPDATE: Cel puţin 6 persoane au fost rănite

Explozia a avut loc în jurul orei locale 16:00, lângă căminul de bătrâni La Paloma. Există numeroase avarii şi vehiculele afectate, iar persoanele în vârstă sunt evacuate de Poliţia Municipală şi Naţională, care au înconjurat zona.

Un martor care se plimba prin zonă a explicat la ABC că „o mare parte a faţadei a căzut”.

După explozie au fost observate cantităţi mari de fum în cartier, au relatat martorii. Serviciile de urgenţă nu au putut confirma imediat ce s-a întâmplat.

Nouă echipe de pompieri din Madrid şi 11 unităţi Samur s-au deplasat la faţa locului. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici