Franţa îşi reduce personalul diplomatic din Iran după atacul asupra asupra ambasadei britanice

Franţa a decis să reducă temporar personalul ambasadei sale din Teheran ca "măsură de precauţie" după atacul care a dus la închiderea ambasadei Marii Britanii şi a generat proteste la nivel internaţional.

171 afișări
Imaginea articolului Franţa îşi reduce personalul diplomatic din Iran după atacul asupra asupra ambasadei britanice

Franţa îşi reduce personalul diplomatic din Iran după atacul asupra asupra ambasadei britanice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O parte din personalul diplomatic, precum şi familiile tututor funcţionarilor francezi aflaţi la post în Teheran vor părăsi Iranul în zilele următoare, a declarat un diplomat francez care a subliniat că această decizie nu se referă şi la restul comunităţii franceze.

"Este vorba despre o măsură de precauţie" după atacul de marţi asupra mai multor sedii ale ambasadei britanice din Teheran, devastate total de câteva sute de membri ai miliţiilor islamiste ale regimului, a precizat această sursă.

Acest atac, condamnat până la Consiliul de Securitate al ONU, a provocat critici la nivel internaţional.

Marea Britaniei a închis ambasada Iranului la Londra, ai cărei diplomaţi expulzaţi au ajuns la Teheran sâmbătă dimineaţă, în timp ce mai multe capitale europene, între care Parisul şi Berlinul, şi-au rechemat ambasadorii în semn de solidaritate.

Ambasada Franţei la Teheran nu a vrut să precizeze numărul exact al persoanelor vizate nici serviciile îndeplinite de acestea. Ar putea fi vorba însă de aproximativ jumătate dintre cei 30 de posesori de paşapoarte diplomatice sau de serviciu prezenţi în Iran, potrivit informaţiilor obţinute de AFP.

Măsura ar urma să vizeze în principal personalul administrativ, serviciile cultural şi economic, precum şi şcoala franceză din Teheran, potrivit acestor informaţii.

În schimb nu a fost făcută nicio recomandare specială de a părăsi Iranul pentru cei aproximativ 700 de francezi care locuiesc în această ţară.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici