Haitienii se calcă în picioare pentru a obţine paşapoarte cu viză pentru SUA

Mii de haitieni s-au înghesuit la centrele de migraţie pentru a obţine paşapoarte cu viză pentru SUA.

1259 afișări
Imaginea articolului Haitienii se calcă în picioare pentru a obţine paşapoarte cu viză pentru SUA

FOTO Twitter

Haitienii încearcă să aplice pentru un program de migraţie din SUA. Ei s-au înghesuit în centrele locale de migraţie, strivindu-se între ziduri şi escaladând scările exterioare, potrivit Reuters.

Cozile s-au format după ce autorităţile din Statele Unite ale Americii au anunţat la începutul lunii ianuarie că vor permite ca până la 30.000 de persoane din Haiti, Cuba, Nicaragua şi Venezuela să intre în ţară, pe calea aerului, în fiecare lună.

Măsura vine în contextul în care americanii extind restricţiile din epoca Trump pentru a expulza rapid migranţii prinşi trecând ilegal frontiera dintre SUA şi Mexic.

Sute de migranţi haitieni au fost descoperiţi în ambarcaţiuni care încercau să ajungă în SUA. Migraţia s-a intensificat din cauza violenţelor provocate de bandele rivale din Haiti care se războiesc între ele şi cu autorităţile, provocând sute de decese şi numeroase strămutări interne, potrivit ONU.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
haiti,
sua,
migraţie

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici