INCENDIU în Dubai: Cum arată acum hotelul cuprins de flăcări în noaptea de Revelion - FOTO

În timp ce turiştii şi localnicii din Dubai se pregăteau să intre în 2016, un incendiu de proporţii a cuprins hotelul de cinci stele The Address, iar imaginile publicate de Dubai Media Office la o zi după incident arată un peisaj năucitor.

Cum arată acum hotelul din Dubai cuprins de flăcări în noaptea de Revelion. FOTO (Imagine: Twitter)

Hotelul de lux, situat într-o clădire de 63 de etaje din centrul oraşului Dubai, este poziţionat în imediata apropiere a celei mai înalte clădiri din lume, Burj Khalifa (828 de metri), locul în care oamenii se pregăteau să întâmpine noul an.

Nici în acest moment nu se ştie cu exactitate de la ce a pornit incendiul, însă în presa locală au apărut informaţii cum că focul ar fi izbucnit într-un apartament aflat la etajul 20, după ce draperiile uneia dintre camere s-ar fi aprins.

Potrivit AFP, 16 persoane au fost rănite, dintre care 14 au suferit răni uşoare. Printre cei aflaţi în hotel în momentul incidentului se aflau şi români, iar unul dintre ei, Eduard Irimia, a povestit despre acele momente grele. "Mi-am strigat soţia, mai erau câteva peroane în living. Am incercat să evacuăm în 15-20 de secunde tot apartamentul şi ne-am îndreptat imediat către o ieşire de urgenţă. Apartamentul nostru a fost complet distrus, adică exact acea zona, acel palier a fost distrus complet", a declarat românul pentru ProTV.

''Pompieri, oameni care ţipau din toate părţile. La evacuare, soţia mea a reuşit la un moment dat să salveze un copil care era pierdut de mama lui, care avea încă un bebeluş în braţe şi a reuşit să-l ducă pe scari în viteză până la parter şi l-a preluat mai departe mama'', a continuat acesta.

Dubai Media Office a postat pe Twitter o serie de imagini la 24 de ore după incendiu, arătând intensitatea cu care flăcările au cuprins clădirea.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
dubai ,
hotel ,
revelion ,
incendiu ,
imagini
COMENTARII
  • kokojambo 2 ian 2016

    Ponta a lasat acum cateva luni o candela aprinsa, primita de la PFA Daniel...asta e misterul misterelor

  • Arata ars... 2 ian 2016

    ...cumPula mea sa arate altfel...?!...
    Arata asa cum ar trebui sa arate totul acolo unde sunt sprijiniti si finantati jihadistii.

  • profitul 2 ian 2016

    Am crezut ca numai in Ro se folosesc materiale combustibile la izolat cladiri. La banii lor, puteau sa foloseasca materiale izolante mai sigure, dar asa se intampla cand pe primul loc e profitul

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Decizia care poate schimba Europa aşa cum o ştim. Franţa şi Germania fac o cerere fără precedent