Interpol a emis o alertă după evadarea a trei detinuţi periculoşi dintr-o închisoare din Canada

Interpol a emis, miercuri, la cererea Canadei, o alertă globală "portocalie", după ce trei prizonieri, "consideraţi extrem de periculoşi", au evadat, pe 7 iunie, la bordul unui elicopter, dintr-un centru de detenţie din Quebec.

6043 afișări
Imaginea articolului Interpol a emis o alertă după evadarea a trei detinuţi periculoşi dintr-o închisoare din Canada

Interpol a emis o alertă după evadarea a trei detinuţi periculoşi dintr-o închisoare din Canada (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cei trei bărbaţi, Yves Denis, în vârstă de 35 de ani, Denis Lefebvre, în vârstă de 53 de ani, şi Serge Pomerleau, în vârstă de 49 de ani, urmau să fie judecaţi pentru "trafic de stupefiante, crime şi banditism", precizează într-un comunicat organismul internaţional de cooperare poliţienească, cu sediul la Lyon, în Franţa.

Interpol a transmis această "notificare portoclaie" celor 190 de ţări membre, "cu scopul de a ajuta poliţia la localizarea şi arestarea fugarilor şi pentru a alerta cu privire la periculozitatea lor".

"Orice persoană care îi recunoaşte să nu intre în contact cu ei şi să semnaleze prezenţa lor la poliţia locală sau naţională", se arată în comunicatul publicat de Interpol.

"Notificările portocalii" sunt emise pentru "orice act sau eveniment susceptibil să constituie un risc pentru siguranţa şi securitatea cetăţenilor din lumea întreagă", precizează Interpol.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici