Iranul va crea un sistem de identificare a tuturor utilizatorilor de Internet

Iranul este pe cale de a crea un sistem de identificare a tuturor utilizatorilor iranieni de Internet în momentul conectării la reţea, a declarat ministrul Telecomunicaţiilor, Mahmoud Vaezi, potrivit agenţiei Isna.

1056 afișări
Imaginea articolului Iranul va crea un sistem de identificare a tuturor utilizatorilor de Internet

Iranul va crea un sistem de identificare a tuturor utilizatorilor de Internet

"Pe viitor, atunci când persoanele vor dori să utilizeze Internetul, ele vor fi identificate şi vom cunoaşte identitatea fiecărui internaut", a declarat ministrul Mahmoud Vaezi, fără a oferi mai multe precizări în legătură cu mijloacele tehnice care vor fi folosite.

La mijlocul lui noiembrie, Vaezi a anunţat lansarea unui sistem de control al Internetului care va permite filtrarea anumitor conţinuturi din reţelele sociale.

"Prima fază a filtrării inteligente a Internetului va fi gata într-o lună. A doua fază va fi în trei luni, iar a treia fază în şase luni", a declarat pe atunci Vaezi.

Iranul încearcă de aproape doi ani să limiteze accesul la reţelele sociale şi să controleze conţinutul acestora, care stârneşte nemulţumirea Republicii Islamice.

Totuşi, preşedintele moderat Hassan Rohani, ales în iunie 2013, pledează pentru o relaxare a cenzurii pe Internet, utilizat de peste 30 de milioane de iranieni (din 77 de milioane).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici