Israelul respinge posibilitatea prelungirii negocierilor cu palestinienii

Israelul a respins, marţi, solicitările preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, privind prelungirea negocierilor de pace, aflate în impas cu o săptămână înainte de încheierea perioadei de nouă luni stabilită iniţial.

98 afișări
Imaginea articolului Israelul respinge posibilitatea prelungirii negocierilor cu palestinienii

Israelul respinge posibilitatea prelungirii negocierilor cu palestinienii (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Cei care prezintă astfel de condiţii nu vor pacea", a declarat un oficial israelian de rang înalt, sub protecţia anonimatului.

Marţi dimineaţă, preşedintele Mahmoud Abbas a reiterat că doreşte prelungirea negocierilor după termenul-limită de 29 aprilie, cu condiţia ca Guvernul condus de premierul Benjamin Netanyahu să blocheze activităţile de colonizare şi să discute despre delimitarea frontierelor viitorului stat palestinian.

"Pe durata negocierilor, este necesară o blocare totală a acţiunilor de colonizare" în Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est, a declarat Abbas.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici