Jason Rezian şi alţi trei americani, eliberaţi de Iran într-un schimb de deţinuţi cu SUA

Iranul i-a eliberat sâmbătă pe reporterul Jason Rezaian de la Washington Post (WP) şi pe alţi trei deţinuţi americani de origine iraniană, în contextul în care Teheranul anticipează o ridicare a sancţiunilor internaţionale care i-au fost impuse din cauza programului nuclear, transmite BBC News online.

Jason Rezian şi alţi trei americani, eliberaţi de Iran într-un schimb de deţinuţi cu SUA

Rezian, în vârstă de 39 de ani, a fost condamnat pentru spionaj, în Iran, anul trecut.

Cetăţenii americani sunt transportaţi cu avionul în Elveţia, de unde urmează să fie conduşi la o bază americană în Germană, pentru îngrijiri medicale.

Statele Unite au anunţat că oferă clemenţă unui număr de şapte iranieni încarceraţi.

Ceilalţi trei americani eliberaţi sunt Saeed Abedini, Amir Hekmati şi Nosratollah Khosravi-Roodsari.

Un oficial american a declarat că un canal diplomatic a fost stabilit "cu obiectivul de a-i aduce pe cetăţenii americani acasă".

"Iranul s-a angajat, de asemenea, să continue să coopereze cu Statele Unite în vederea stabilirii locului unde se află Robert Levinson", a spus acest oficial.

Potrivit agenţiei americane de ştiri The Associated Press, Levinson este un fost agent FBI, dat dispărut în Iran în 2007, în timp ce lucra pentru CIA într-o misiune neautorizată în domeniul informaţiilor.

Numele altor 14 iranieni căutaţi de către Statele Unite vor fi retrase de pe o listă cu persoane date în căutare prin Interpol, au anunţat Statele Unite şi Iranul.

Potrivit agenţiei de ştiri iraniene de stat, cei şapte iranieni deţinuţi în Statele Unite sunt Nader Modanlo, Bahram Mechanic, Khosrow Afghani, Arash Ghahreman, Tooraj Faridi, Nima Golestaneh şi Ali Saboun.

Vestea eliberărilor a apărut după ce ministrul iranian de Externe Javad Zarif a preconizat că sancţiunile internaţionale impuse ţării sale urmează să fie ridicate sâmbătă.

Zarif se află la Viena, pentru discuţii cu secretarul de Stat american John Kerry pe tema acordului în dosarul nuclear iranian.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) urmează să confirme că Iranul şi-a redus activităţile atomice, conform acordului, pentru a se concentra exclusiv asupra unor activităţi nucleare paşnice.

Prin ridicarea sancţiunilor, active iraniene în valoare de miliarde de dolari urmează să fie deblocate, iar Teheranului i se va permite să-şi vândă din nou petrolul pe pieţe în întrega lume.

Jason Rezaian, un corespondent The Washington Post la Teheran, a fost reţinut în Iran timp de peste un an, înainte să fie condamnat în noiembrie. WP a respins acuzaţiile formulate împotriva acestuia ca absurde.

Ceilalţi trei bărbaţi eliberaţi sâmbătă de Iran sunt: Saeed Abedini, în vârstă de 35 de ani, un pastor creştin încarcerat în iulie 2012 pentru organizarea unor biserici în casele oamenilor; Amir Hekmati, un fost puşcaş marin care a petrecut peste patru ani în închisoare pentru spionaj, după ce a fost arestat în august 2011, în timpul unei vizite în care a vrut să-şi vadă bunica, iar detenţia lui Khosrawi nu a fost dezvăluită anterior.

Rezaian, o monedă de schimb?

Incertitudinea a planat timp de luni de zile, după ce a fost arestat în 2014, asupra acuzaţiilor formulate împotriva lui Jason Rezaian. El a fost încarcerat la celebra închisoare Evin, după care a fost găsit vinovat, între altele, de spionaj, potrivit avocatului său.

Ziarul său a dezminţit ferm aceste acuzaţii. Preşedintele Barack Obama a declarat că nu va cunoaşte liniştea până când ziaristul nu va fi eliberat. Eliberarea sa a fost anunţată în cadrul a ceea ce Iranul a numit un schimb de deţinuţi - un indiciu că reporterul ar fi putut să fi fost folosit ca monedă de schimb, comentează Sebastian Usher, un editor de la BBC World Service.

Eliberarea lui Rezaian înainte ca sancţiunile impuse Iranului să fie ridicate vine să atenueze pata care a afectat relaţiile dintre Teheran şi Washington chiar în timpul detensionării acestora, în urma încheierii acordului în dosarul nuclear iranian, comentează BBC.

Presa din Iran anticipează ridicarea sancţiunilor

Numeroase ziare salutau sâmbătă o "zi bună" pentru economie, în timp ce presa conservatoare deplângea restrcţiile în domeniul nuclear. Vatan-e Emruz consideră închiderea reactorului cu apă grea de la Arak o "înmormântare (a sectorului) nuclear".

Ziarul moderat Iran şi ziarul reformist Mardom Salari scriau despre temeri potrivit cărora Arabia Saudită şi republicanii americani ar putea încerca să saboteze acordul, publicaţia reformistă preconizând că "mâini puternice vor încerca să mineze această cale".

Ziarul conservator Hemayat aprecia că acordul în dosarul nuclear "nu va soluţiona problema cu şeful satului" - referindu-se la Statele Unite -, iar publicaţia radicală Keyhan comentează că acordul nu a condus la o slăbire a "propagandei antiiraniene" americane.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
IRAN ,
DIPLOMAŢIE ,
SUA
COMENTARII
  • lover@hater 17 ian 2016

    Hai sa-mi SuugiPULA.
    CuMa-ta.

  • hater 16 ian 2016

    @caine betiv. Pentru ca daca faceau asta ajungeau tinta unui atac de destabilitare economica, politica si separatista de ajungeau la cosul de gunoi alaturi de asad. Au ales sa nu o faca si acum revin treptat in randu lumii.

  • oo 7spre 7...).... 16 ian 2016

    Grasu' asta american e New Bond,nu?
    De ce s-or fi complicand cu un Kccat ca asta si nu i-au tras rapid un glont in cap?!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
ULUITOR! Poliţistul Marian Godină a postat această fotografie pe Facebook. Ce s-a întâmplat în doar câteva ore