Jens Stoltenberg cere Germaniei să investească mai mult în apărare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut miercuri Germaniei să investească mai mult în apărare "pentru a menţine securitatea şi stabilitatea" în Europa.

150 afișări
Imaginea articolului Jens Stoltenberg cere Germaniei să investească mai mult în apărare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Germania asigură un rol de lider în atât de multe domenii din Europa, dar căutăm rolul de lider german şi atunci când este vorba despre investiţii în apărare", a explicat norvegianul în cursul unei conferinţe de presă alături de cancelarul Angela Merkel la Berlin.

"Trebuie să investim în apărarea noastră pentru a ne putea proteja toţi aliaţii şi pentru a menţine securitatea şi stabilitatea" în Europa, a adăugat secretarul general, care efectuează prima sa vizită la Berlin de la preluarea funcţiei de secretar general al NATO, în toamnă.

"Trebuie să investim mai mult în apărare", a declarat el. "Am convenit asupra acestui lucru în timpul summitului nostru în Ţara Galilor şi Germania este atât de importantă în Europa ... Germania are cea mai importantă economie din Europa", a subliniat el.

NATO le cere de mai mulţi ani membrilor săi să investească cel puţin 2 la sută din PIB în apărare şi 20 la sută din această sumă în cumpărarea de echipamente mai bune pentru modernizarea armatelor lor. Dintre cele 28 de ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice, doar patru, în frunte cu Statele Unite, prima putere militară a lumii cu un buget de 640 de miliarde de dolari, respectau această regulă în 2013.

Potrivit cotidianului Die Welt, cheltuielile Germaniei în materie de apărare europeană nu reprezintă decât 1,3 la sută din Produsul Intern Brut.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici