Lider PDM: Afirmaţiile lui Băsescu despre unire riscă să destabilizeze situaţia politică la Chişinău

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind perspectivele unificării Republicii Moldova cu România sunt "egoiste" şi le oferă argumente comuniştilor moldoveni pentru destabilizarea situaţiei politice de la Chişinău, afirmă Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat (PDM).

217 afișări
Imaginea articolului Lider PDM: Afirmaţiile lui Băsescu despre unire riscă să destabilizeze situaţia politică la Chişinău

Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat (Imagine: Radu Tuta/Mediafax Foto)

"Declaraţiile domnului Băsescu pun în dificultate coaliţia de guvernare de la Chişinău. Noi trebuie să avem o relaţie sinceră şi pragmatică cu Bucureştiul. Aceste afirmaţii vin să dea apă la moară comuniştilor. Sunt un element de destabilizare, acum, când noi, de fapt, avem nevoie de stabilitate pe parcursul nostru european", a declarat Dumitru Diacov, citat de site-ul Unimedia.

"Preşedintele României a fost egoist în acest caz, declaraţiile fiind făcute în interesul său şi al forţelor politice pe care le reprezintă", a continuat Diacov.

La rândul său, liderul Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat, este de aceeaşi părere. "Declaraţiile lui Traian Băsescu îi ajută pe comunişti şi pe cei de la Moscova", a spus Filat.

Premierul moldovean, Iurie Leancă, a declarat la Vilnius că Republica Moldova nu este pregătită să se unească cu România şi preferă să se integreze în Uniunea Europeană (UE).

Partidul Democrat face parte, alături de Partidul Liberal-Democrat şi de Grupul liberal-reformator, din Coaliţia Pro-Europeană, aflată la guvernare în Republica Moldova.

Miercuri seară, înainte de plecarea la Vilnius, preşedintele Băsescu a declarat în legătură cu Republica Moldova: "Următorul proiect de ţară pentru România, pe care cred că de acum îl putem spune public este: vrem să ne întregim ţara".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici