MAE: Autorităţile spaniole s-au angajat să termine în 10 zile testele ADN la victimele accidentului

Autorităţile spaniole s-au angajat să finalizeze în 10 zile efectuarea testelor ADN ale românilor decedaţi în accidentul produs marţi seara pe o autostradă din provincia Alicante, a informat, joi, MAE, precizând că, după identificare, se vor întocmi paşapoartele mortuare necesare repatrierii.

99 afișări
Imaginea articolului MAE: Autorităţile spaniole s-au angajat să termine în 10 zile testele ADN la victimele accidentului

MAE: Autorităţile spaniole s-au angajat să termine în 10 zile testele ADN la victimele accidentului (Imagine: Captura Video/Mediafax Foto)

"În prezent, autorităţile spaniole derulează procedurile specifice în astfel de situaţii, respectiv efectuarea testelor ADN ale victimelor accidentului, pe care s-au angajat să le finalizeze în cel mai scurt timp posibil (maxim 10 zile). După realizarea acestor probe se vor emite rapoartele medico-legale pe baza cărora se vor putea întocmi certificatele de deces, respectiv paşapoartele mortuare necesare repatrierii cetăţenilor decedaţi în România", precizează Ministerul de Externe.

Potrivit MAE, autorităţile române analizează toate posibilităţile legale privind repatrierea trupurilor neînsufleţite ale victimelor accidentului, inclusiv prin societăţile de asigurări implicate.

În marja Consiliului Afaceri Externe de marţi, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a abordat situaţia cazului victimelor accidentului cu omologul său spaniol, José Manuel García-Margallo, care i-a transmis un mesaj de condoleanţe şi l-a asigurat de întregul sprijin din partea autorităţilor spaniole pentru gestionarea în cele mai bune condiţii a acestui caz, mai precizează MAE.

Un microbuz în care se aflau opt români s-a ciocnit cu un TIR intrat pe contrasens, la kilometrul 543 al autostrăzii A-7, în apropiere de Alicante, marţi seară, după care a luat foc şi a ars complet. Toţi cei opt români - şapte pasageri şi şoferul - au murit.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici