Manifestaţie la New York împotriva procesului organizatorilor atentatelor de la 11 septembrie
Sute de manifestanţi au înfruntat sâmbătă o ploaie torenţială în faţa tribunalului din New York unde urmează să aibă loc procesul celor cinci bărbaţi acuzaţi de organizarea atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.
Manifestaţie la New York împotriva procesului organizatorilor atentatelor de la 11 septembrie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Sunt criminali de război", a strigat unul din protestatari, Peter Regan, pompier şi fost puşcaş marin, aclamat de mulţime. "Ar trebui judecaţi în faţa unui tribunal militar", a adăugat el.
Mulţimea s-a adăpostit sub umbrele la Foley Square, în faţa tribunalului unde urmează a fi judecat Khaled Sheikh Mohammed, organizatorul autoproclamat al atentatelor care au provocat moartea a peste 3.000 de persoane în Statele Unite, alături de alţi patru acuzaţi.
Cei cinci bărbaţi, care sunt în prezent deţinuţi la închisoarea americană de la Guantanamo, din Cuba, riscă pedeapsa cu moartea.
Tribunalul din Manhattan este situat în apropiere de "Ground Zero" unde se aflau altădată turnurile gemene ale Word Trade Center care au fost distruse în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, soldate cu circa 3.000 de morţi.
Mitingul a fost organizat de asociaţia 9/11 Never Forget Coalition, care consideră că presupuşii organizatori ai atentatelor de la 11 septembrie nu merită să aibă aceleaşi drepturi precum cetăţenii americani.
Din perspectiva preşedintelui Barack Obama şi a secretarului Justiţiei, Eric Holder, această decizie de a-i deferi pe cei cinci bărbaţi unui tribunal de drept comun este simbolică, având scopul de a reabilita imaginea Statelor Unite la nivel internaţional, afectată în perioada administraţiei lui George W. Bush.
Sâmbătă, protestatarii au manifestat temeri privind ocazia care li s-a oferit acuzaţilor de a profita, potrivit acestora, de acest proces pentru a-şi promova discursurile militante.
"Holder le-a oferit teroriştilor o portavoce pentru a-şi debita ura faţă de această ţară", a spus o protestatară. "Să le dea teroriştilor toate aceste drepturi (ce aparţin de fapt) celor pe care i-au ucis?", a adăugat ea.
Între manifestanţi s-au aflat şi membri ai aripii de dreapta a Partidului Republican.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii