MApN a suplimentat cu 130 de militari contingentul din Kosovo

Armata României a finalizat suplimentarea contingentului participant la operaţia NATO KFOR din Kosovo cu cu un efectiv de aproximativ 130 de militari, a anunţat vineri Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

259 afișări
Imaginea articolului MApN a suplimentat cu 130 de militari contingentul din Kosovo

MApN

„Armata României a finalizat suplimentarea contingentului participant la operaţia NATO KFOR din Kosovo cu compania din rezerva strategică la dispoziţia SACEUR, cu un efectiv de aproximativ 130 de militari. Dislocarea companiei s-a făcut în condiţiile prevederilor Legii nr.121 din 2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în conformitate cu Hotărârea CSAT nr. 225/2022 privind aprobarea Planului de întrebuinţare a forţelor Armatei României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2023”, se arată în comunicatul MApN.

Decizia de creştere a efectivelor româneşti a fost luată ca urmare a autorizării de către Consiliul Nord-Atlantic a suplimentării forţelor pentru gestionarea situaţiei curente din Balcanii de Vest, iar subunitatea românească, de nivel companie, face parte din rezerva strategică la dispoziţia SACEUR în cadrul operaţiei NATO KFOR din Kosovo.

Potrivit MApN, România şi-a asumat, ca aliat al NATO şi stat membru al Uniunii Europene, angajamentul de a contribui, cu forţe şi mijloace militare, la efortul de menţinere a unui mediu stabil de securitate în regiunea Balcanilor de Vest.

În acest moment, România are dislocaţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest peste 480 de militari, dintre care aproximativ 270 în Bosnia şi Herţegovina. Prin suplimentare finalizată astăzi, în Kosovo, în operaţia NATO – KFOR, execută misiuni aproximativ 210 de militari români.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
armata,
kosovo,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici