Marea Britanie va trata Crimeea ca parte componentă a Ucrainei, afirmă William Hague

Marea Britanie a anunţat luni seara că va trata în continuare Crimeea ca parte componentă a Ucrainei, în pofida faptului că 97% dintre votanţi au aprobat în cadrul referendumului de duminică alipirea acestei peninsule ucrainene la Rusia.

399 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie va trata Crimeea ca parte componentă a Ucrainei, afirmă William Hague

William Hague, ministrul britanic de Externe (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Pentru Regatul Unit şi aliaţii săi, Crimeea rămâne o parte a Ucrainei", a subliniat secretarul Foreign Office, William Hague, citat într-un comunicat publicat după o reuniune a miniştrilor de Externe, la Bruxelles.

"Asistăm la o tentativă de pregătire a anexării unei părţi dintr-un teritoriu suveran al unui stat european independent, prin intermediul forţei armate şi unui referendum ilegal şi nelegitim", a adăugat el.

"Regatul Unit îndeamnă din nou Rusia să înceapă un dialog cu Ucraina şi comunitatea internaţională pentru soluţionarea acestei crize. Rusia se va confrunta cu consecinţe grave dacă va continua să ignore aceste apeluri", a avertizat el.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au sancţionat, luni, oficiali ruşi şi proruşi ucraineni după referendumul din Crimeea, însă nu l-au disuadat pe preşedintele rus Vladimir Putin să recunoască independenţa acestei regiuni din sud-estul Ucrainei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici