Michelle Obama: Sunt foarte încordată în timpul dezbaterilor prezidenţiale

Prima Doamnă a Statelor Unite a declarat, marţi, într-un interviu acordat în exclusivitate CNN că atunci când îl urmăreşte pe soţul său, preşedintele Barack Obama, în timpul dezbaterilor prezidenţiale să simte ca o mamă îngrijorată.

155 afișări
Imaginea articolului Michelle Obama: Sunt foarte încordată în timpul dezbaterilor prezidenţiale

Michelle Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Devin atât de încordată la aceste dezbateri", a declarat râzând Michelle Obama, într-un interviu din care CNN a publicat în avans câteva fragmente. "Sunt ca unul dintre acei părinţi care îşi privesc copilul care evoluează la bârnă. Doar stai acolo şi încerci să nu ai niciun fel de expresie", a explicat ea la CNN.

Obama susţine că, deşi îi este greu să îl urmărească pe soţul său în timpul dezbaterilor, se abţine de la a-i da sfaturi în prealabil. Iar după dezbateri îi oferă doar "susţinere pozitivă".

"El nu are nevoie de multe sfaturi", a declarat ea. "Este un participant la dezbateri foarte bun, aşa că îi spun să se simtă bine şi să se relaxeze şi să fie el însuşi", a continuat Prima Doamnă în acest interviu care va fi difuzat integral miercuri, la ora 19.00 (joi, 02.00 ora României).

Unii dintre consilierii preşedintelui au declarat că acesta se concentrează să răspundă concis.

Preşedintele american Barack Obama şi adversarul său republican Mitt Romney se înfruntă miercuri seara în prima dintre cele trei dezbateri prezidenţiale la Denver (Colorado, vest), un test de personalitate urmărit de zeci de milioane de americani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici