Mihai Ghimpu ameninţă că va cere reducerea cvorumului pentru alegerea preşedintelui R. Moldova

Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Mihai Ghimpu, a declarat joi că, în cazul în care comuniştii nu îl vor vota pe Marian Lupu la preşedinţia R.Moldova, va iniţia procedura de reducere a cvorumului pentru ca şeful statului să fie ales cu majoritate simplă, relatează portalul Moldova Azi.

Mihai Ghimpu ameninţă că va cere reducerea cvorumului pentru alegerea preşedintelui R. Moldova (Imagine: Radu Ştefan/Mediafax Foto)

"Preşedintele va fi ales. Îmi pregătesc deja ceea ce am anunţat - asul din mânecă - pentru ca şeful statului să fie ales. Va fi ales în Parlament, aşa cum scrie legea, şi mandatul Parlamentului va fi unul plin, de patru ani. Nu are rost să ne jucăm la infinit de-a alegerile anticipate", a declarat Mihai Ghimpu pentru Moldova Azi.

Potrivit lui Ghimpu, pe viitor se va promova ideea modificării procedurii de alegere a preşedintelui, pentru ca acesta să nu mai fie ales de deputaţi, ci prin vot direct, de cetăţeni.

Actuala legislatură trebuie să aleagă preşedintele conform prevederilor legale existente. Ghimpu susţine că reforma constituţională trebuie să aibă loc, indiferent dacă preşedintele statului va fi sau nu ales la 7 decembrie.

Preşedintele Republicii Moldova este ales în Parlament de către două treimi din cei 101 de deputaţi, respectiv cu 61 de voturi.

În prezent, Alianţa pentru Integrare Europeană dispune numai de 53 de mandate şi ar avea nevoie de susţinerea a opt deputaţi comunişti. Primul vot pentru alegerea şefului statului a avut loc la 10 noiembrie.



comentează şi tu Momentan sunt 8 comentarii
Taguri:
R. MOLDOVA ,
PREŞEDINTE ,
alegeri ,
constituţie ,
modificare
COMENTARII
  • saigreepixsen 27 nov 2009

    http://forums.macgeneration.com/membres/cheap-*.html cheap *
    http://forums.macgeneration.com/membres/cheap-*-online.html cheap * online
    http://forums.macgeneration.com/membres/cheap-generic-*.html cheap generic *
    http://forums.macgeneration.com/membres/*-prescription.html * prescription
    http://forums.macgeneration.com/membres/buying-generic-*.html buying generic *
    http://forums.macgeneration.com/membres/buy-*-online.html buy * onli

  • lokeBihooky 27 nov 2009

    http://motrin-vs.nyhader.bij.pl/index.html active ingredients in aleve
    <a href=http://prozac-for.kaval.osa.pl/index.html>sinemet prozac namenda aricept medicines</a>
    http://michalik-evista.onasa.orge.pl/index.html mail order evista
    <a href=http://georgia-accutan.ph-tehno.osa.pl/index.html>buy accutane online</a>
    http://lotrel-blood.trocot.345.pl/index.html lotrel capsules
    <a href=http://actos-message.desano.osa.pl/index.html>does actos 15mg cause fluid retention</a>
    http://clomid-direction

  • nesmotru 27 nov 2009

    Вчера <a href=http://nevkurse.ru/fantastica/320-2012-2009.html><b>скачала фильм 2012</b></a>, просто абалденный!!!
    а вам он как, понравилсо?))

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa