Mihail Hodorkovski afirmă că îi este milă de judecătorul care l-a condamnat

Mihail Hodorkovski, fostul director al grupului petrolier Iukos, deţinut din 2003 şi a cărui pedeapsă a fost prelungită până în 2017, a declarat, într-un interviu, luni, că îi este milă de judecătorul care l-a condamnat, pentru că acesta a fost "bulversat" de presiuni politice.

67 afișări
Imaginea articolului Mihail Hodorkovski afirmă că îi este milă de judecătorul care l-a condamnat

Mihail Hodorkovski afirmă că îi este milă de judecătorul care l-a condamnat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Poate că nu vă va veni să mă credeţi, dar chiar mi-e milă de (Viktor) Danilkin. Nu pare să fie o persoană atât de rea. Într-o anumită măsură, el este conştiincios şi profesionist", a declarat Hodorkovski, într-un interviu realizat prin corespondenţă cu săptămânalul rus Vlast.

"L-au presat cu cruzime. Persoanele care au făcut asta sunt adevărate canalii", a adăugat el.

Hodorkovski a mai spus că el crede că judecătorul nu a redactat personal decizia şi chiar că textul nu ar fi fost scris de un magistrat.

"Sunt convins că judecătorul Danilkin nu l-a scris personal. Este mai degrabă un proces verbal de reglări de conturi politice", a declarat el.

Săptămâna trecută, Natalia Vasilieva, o asistentă a judecătorului Viktor Danilkin, care a îndeplinit şi funcţia de purtător de cuvânt al tribunalului la acest proces, a denunţat şi ea un dosar "politic" şi a afirmat că decizia i-a fost impusă judecătorului.

Danilkin a negat aceste acuzaţii, calificându-le drept calomnie.

Interviul lui Hodorkovski, a cărui dată nu este precizată, nu face nicio referire la declaraţiile lui Vasilieva.

Mihail Hodorkovski şi principalul său asociat Platon Lebedev sunt deţinuţi începând din 2003, ei fiind condamnaţi în 2005 la opt ani de închisoare pentru escrocherie şi evaziune fiscală. Pedeapsa le-a fost prelungită la 30 decembrie până în 2017, pentru furt de petrol şi spălare de bani.

Al doilea proces a fost considerat de numeroşi observatori drept urmarea unei reglări de conturi politice cu un om de afaceri care a ţinut piept Kremlinului şi care finanţa opoziţia. Decizia a fost criticată de numeroase capitale occidentale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici