Militari ruşi ar fi operat un sistem Buk în zona prăbuşirii zborului MH17 în Ucraina

Personal militar rusesc opera sistemul de rachete Buk care a fost văzut în zona din estul Ucrainei unde s-a prăbuşit zborul MH17 al Malaysia Airlines, la 17 iulie, au declarat martori oculari pentru emisiunea Panorama, relatează BBC News Online.

126 afișări
Imaginea articolului Militari ruşi ar fi operat un sistem Buk în zona prăbuşirii zborului MH17 în Ucraina

Militari ruşi ar fi operat un sistem Buk în zona prăbuşirii zborului MH17 în Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Kremlinul a sugerat în mai multe rânduri că racheta care a doborât avionul Malaysia Airlines a fost lansată de un avion ucrainean. La rândul lor, rebelii proruşi din estul Ucrainei au negat că ar deţine sistemul de rachete Buk.

Cu toate acestea, fotografii şi înregistrări de la faţa locului pun sub semnul întrebării afirmaţiile Kremlinului şi rebelilor proruşi, care au asigurat că în regiunea controlată nu se afla un sistem Buk de lansare a rachetelor.

Trei martori oculari au relatat însă pentru emisiunea Panorama că au văzut un sistem de lansare a rachetelor în zona controlată de rebelii proruşi cu câteva ore înainte de prăbuşirea avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines.

Unul dintre martori a afirmat că a observat transportarea unui sistem de lansare a rachetelor la Snijne, la aproximativ zece kilometri de locul prăbuşirii avionului, în jurul orei locale 13.30 (13.30, ora României).

"Am văzut cum a fost descărcat, iar când motorul sistemului Buk a fost pornit, întreaga piaţă din oraş s-a umplut de fum", a afirmat martorul.

El a adăugat că echipajul era format, cel mai probabil, din militari ruşi. "Erau disciplinaţi, spre deosebire de rebeli, şi nu purtau uniforma tradiţională ucraineană de camuflaj, care se regăsea deopotrivă la forţele ucrainene şi la rebeli", a relatat martorul.

"Aveau accent rusesc. Pronunţia cuvintelor era diferită faţă de cea a locuitorilor din regiune", a explicat el. În estul Ucrainei, majoritatea locuitorilor vorbesc limba rusă, însă echipajul care însoţea sistemul de rachete Buk nu avea accentul local.

Un fragment din avionul Boeing al Malaysia Airlines se află din 23 iulie în satul Petropavlivka, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei. Anchetatorii au afirmat că avionul a fost lovit de proiectile provenind de la o armă cu fragmentaţie, asemenea rachetei Buk. Afirmaţiile sale au fost confirmate de un al doilea martor, care a adăugat că un ofiţer care însoţea transportul sistemului Buk într-o maşină militară vorbea cu un accent moscovit.

Avionul Boeing al Malaysia Airlines s-a prăbuşit la 17 iulie în estul Ucrainei, într-o zonă unde aveau loc confruntări violente între forţele ucrainene şi insurgenţii proruşi. Tragedia aviatică s-a soldat cu 298 de victime, între care 193 olandezi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici