- Home
- Externe
- HAGA, (09.09.2014, 17:42)
- Luminiţa Bogdan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ANALIZĂ: Concluziile raportului preliminar privind cauzele prăbuşirii zborului MH17
Raportul preliminar privind cauzele prăbuşirii zborului MH17 în estul Ucrainei, publicat marţi, arată că avionul a fost străpuns în zbor, însă păstrează prudenţa: deşi evocă "proiectile de mare viteză", raportul nu menţionează explicit cuvântul rachetă, teorie evocată după producea catastrofei.
491 afișări
CONCLUZIILE raportului preliminar privind cauzele prăbuşirii zborului MH17(Imagine: Mediafax Foto)
Agenţia France Presse prezintă concluziile raportului dat publicităţii marţi la Haga:
- "Numeroase proiectile de mare viteză"
Zborul MH17 a fost atins de un "număr mare de proiectile de mare viteză, care au străpuns aparatul", afirmă Biroul olandez de investigaţie pentru securitate (OVV), însărcinat cu ancheta.
Fotografiile realizate la locul catastrofei arată "mai multe găuri de mici dimensiuni şi numeroase semne" pe o bucată din fuzelaj, identificată drept partea stângă a cabinei piloţilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
China efectuează cea mai mare restructurare a armatei din ultimul deceniu. Ce înseamnă mișcarea lui Xi Jinping
-
Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor
-
ZF: 10 bănci au dispărut din România în ultimii 12 ani
-
Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut
Caracteristicile acestor găuri şi deformările fuzelajului în jurul acestor găuri reprezintă dovada că proiectilele proveneau "din exteriorul fuzelajului", potrivit OVV.
- "Explozie în zbor"
Avionul Boeing 777 s-a "dezintegrat în zbor, cel mai probabil din cauza unor daune structurale cauzate de un număr mare de proiectile de mare viteză care au lovit avionul din exterior".
Fragmentele avionului au fost găsite pe o suprafaţă de 50 de kilometri pătraţi, ceea ce confirmă, de asemenea, teoria privind o explozie în zbor, subliniază OVV, care se bazează şi pe imagini surprinse de sateliţi.
Bucăţile din fuzelaj provenind de la partea din faţă a aparatului au fost găsite cel mai aproape de ultimul punct în care a fost semnalat avionul, ceea ce arată că partea din faţă a avionului a fost prima care s-a "dislocat".
- "Nu au existat defecţiuni tehnice sau erori ale echipajului"
"Nu există nicio dovadă potrivit căreia prăbuşirea a fost provocată de o defecţiune tehnică, sau de erori ale echipajului", care era "calificat şi experimentat", a asigurat OVV.
De asemenea, nu a fost înregistrat niciun semnal de alarmă în cabina piloţilor care să fi semnalat probleme tehnice şi niciun apel de urgenţă nu a fost emis înainte de dispariţia avionului de pe radare.
Construit în 1997, avionul avea toate documentele necesare în vederea zborului, iar ultima verificare tehnică fusese realizată în aprilie.
Echipajul deţinea toate autorizaţiile necesare şi avea la activ numeroase ore de zbor.
- "Sfârşit abrupt"
Avionul Boeing decolase de la Amsterdam-Schiphol la puţin timp după ora 10.00 GMT (13.00, ora României) cu 298 de persoane la bord.
Zborul s-a derulat "cum era planificat", înainte de a se încheia în "mod abrupt" câteva ore mai târziu.
Explozia în zbor explică "sfârşitul abrupt al înregistrării datelor în cutiile negre, pierderea legăturii cu controlorii de trafic şi dispariţia simultană a avionului de pe radare".
Ultima transmisie a echipajului a început la ora locală 13.19 şi 56 de secunde şi s-a încheiat după trei secunde. "Romeo November Delta, Malaysian one seven" - au fost ultimele cuvinte transmise de echipaj, care a răspuns la o transmisie a centrului de control aerian ucrainean.
Acesta a încercat ulterior să ia legătura cu avionul Boeing al Malaysia Airlines între orele 13.20 şi 13.22 şi 2 secunde, însă nu a primit niciun răspuns. În consecinţă, a contactat centrul de control rus, care a fost întrebat: "observaţi avionul malaysian?"
"Nu răspunde nici la apelurile noastre", a răspuns centrul rus. "A dispărut", afirmă centrul ucrainean de control. "Nu vedem nimic", anunţă partea rusă.
- "O anchetă complementară este necesară"
Biroul de olandez de investigaţie prezintă în acest raport primele concluzii, pe baza datelor înregistrate de cutiile negre, a fotografiilor şi înregistrărilor, imaginilor surprinse prin satelit, a datelor meteo şi datelor unor centre de control a traficului aerian.
Inspectorii olandezi nu s-au deplasat la locul catastrofei, apreciind că nu le este asigurată securitatea.
Fragmentele avionului nu au fost în consecinţă analizate fizic şi nici o altă expertiză tehnică nu a putut fi desfăşurată asupra acestor materiale, însă acest lucru va fi posibil dacă OVV primeşte, într-un final, carcasa aparatului.
"O anchetă suplimentară" este, în aceste condiţii, necesară înainte de publicarea raportului final, care este aşteptat în vara anului 2015.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: „Spionii” ajung în Germania. Șase persoane au fost acuzate că ar spiona pentru Rusia și China
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Citește și: Separatiştii din Ucraina susţin că nu deţin arme de genul celor care au doborât zborul MH17
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe