Moscova este deschisă unui dialog "de la egal la egal" cu celelalte ţări pe tema Ucrainei

Rusia este deschisă unui dialog "onest, de la egal la egal" cu puterile străine pe tema Ucrainei, a declarat sâmbătă ministrul rus pentru Afaceri Externe, Serghei Lavrov.

917 afișări
Imaginea articolului Moscova este deschisă unui dialog "de la egal la egal" cu celelalte ţări pe tema Ucrainei

Serghei Lavrov (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Suntem deschişi unui dialog onest, de la egal la egal şi obiectiv cu partenerii noştri străini pentru a găsi un mijloc de a ajuta întreaga Ucraină să iasă din criză", declarat Lavrov, făcând aluzie la Occident, în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova cu omologul său tadjik.

"Suntem pregătiţi să continuăm dialogul cu condiţia să avem siguranţa că acest dialog va fi onest, între parteneri egali şi fără tentativa de a ne prezenta ca părţi în conflict", a declarat el.

"Această criză nu a fost provocată de noi. Ea a fost provocată de fapt în pofida avertismentelor noastre repetate de multă vreme", a adăugat el.

Şeful diplomaţiei ruse a lansat un nou atac împotriva Guvernului ucrainean, care a preluat puterea după înlăturarea preşedintelui Viktor Ianukovici, afirmând că teroarea şi haosul domină în ţară.

"Acestea fiind spune, Guvernul de tranziţie nu este independent şi depinde, din nefericire, de naţionaliştii radicali care au preluat puterea prin forţă".

"Nu pare să fie un control guvernamental care să menţină legea şi ordinea. (...) Tonul este dat" de grupurile de extremă dreapta ale mişcării naţionaliste Pravîi Sektor, care folosesc metode de "teroare şi intimidare", a afirmat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici