Nelson Mandela a fost externat: "Va fi îngrijit la domiciliu"

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a fost externat sâmbătă şi va primi îngrijiri la domiciliu, a anunţat preşedinţia sud-africană într-un comunicat.

146 afișări
Imaginea articolului Nelson Mandela a fost externat: "Va fi îngrijit la domiciliu"

Nelson Mandela a fost externat: "Va fi îngrijit la domiciliu"

Mandela, în vârstă de 94 de ani, a petrecut nouă zile la spital, unde a primit îngrijiri pentru o pneumonie. "El va fi îngrijit, de acum, la domiciliu", anunţă preşedinţia în comunicat.

Decizia de a-l trimite acasă, probabil la reşedinţa sa de la Johannesburg, a fost luată "din cauza unei ameliorări constante şi graduale a stării sale de sănătate", precizează aceeaşi sursă.

Preşedintele Jacob Zuma le-a mulţumit atât medicilor, cât şi "tuturor sud-africanilor şi prietenilor Africii de Sud din lume pentru susţinere".

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace în 1993 a mai fost spitalizat în ianuarie 2011, iar după aceea în decembrie 2012, pentru infecţii pulmonare, legate probabil de sechelele unei tuberculoze contractate în închisoare, pe Insula-închisoare Robben, unde a ispăşit 18 dintre cei 27 de ani de detenţie, în celulele regimului de apartheid.

În decembrie 2012, pe când trăia retras în satul în care şi-a petrecut copilăria, Qunu, în regiunea East Cap, Mandela a fost adus cu avionul la Pretoria. El a petrecut, la vremea respectivă, 18 zile în spital, după care a fost autorizat să se întoarcă la domiciliul de la Johannesburg, în apropierea unora dintre cele mai bune centre de îngrijire din ţară.

Mandela a fost primul preşedinte de culoare al ţării, în perioada 1994-1999, ales după ce majoritatea de culoare a obţinut pentru prima dată dreptul la vot. El s-a retras complet din viaţa politică şi, din cauza stării de sănătate în declin, nu a mai apărut în public de la finala Cupei Mondiale de Fotbal, în iulie 2010, la Johannesburg.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici