Opoziţia siriană respinge invitaţia ONU de a participa la negocierile de la Geneva

Grupuri armate siriene care se opun preşedintelui Bashar al-Assad au anunţat, într-o scrisoare, că resping invitaţia ONU de a participa la negocierile de la Geneva, ceea ce ar putea afecta revigorarea negocierilor privind încetarea conflictului din Siria.

269 afișări
Imaginea articolului Opoziţia siriană respinge invitaţia ONU de a participa la negocierile de la Geneva

Opoziţia siriană respinge invitaţia ONU de a participa la negocierile de la Geneva (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Treizeci de grupuri armate ale opoziţiei siriene au semnat o scrisoare în care îl acuză pe emisarul ONU în Siria, Staffan de Mistura, care va prezida consultările, de abandonarea neutralităţii.

Staffan de Mistura, al treilea emisar ONU în Siria, a lansat discuţii separate cu părţile beligerante, în scopul soluţionării conflictului sirian.

Purtătoarea de cuvânt a lui de Mistura, Jessy Chahine, a spus că emisarul ONU în Siria a luat act de scrisoarea opoziţiei siriene.

"Consultările continuă ca de obicei şi rămânem în contact cu toate părţile implicate, inclusiv cu facţiunile armate, care joacă un rol important în conflictul actual din Siria", a precizat ea pentru Reuters.

Grupurile armate siriene resping unele luări de poziţie ale lui Staffan de Mistura, în special cu privire la Bashar al-Assad.

"Unele luări de poziţie şi declaraţii, în special cea potrivit căreia Bashar al-Assad este o parte a soluţiei în Siria, au arătat şi ne-au dat o impresie clară a indiferenţei dumneavoastră faţă de masacrele comise de regim", se arată în scrisoare.

De Mistura a încercat în mod repetat să clarifice declaraţiile făcute în februarie despre al-Assad, spunând că unele cuvinte au fost scoase din context.

De asemenea, opoziţia siriană denunţă continuarea colaborării cu regimul de la Damasc în pofida faptului că acesta şi-a pierdut orice formă de legitimitate.

Opoziţia siriană apreciază că demersurile întreprinse în prezent de ONU sunt lipste de "orice bază clară" şi anunţă că nu va respinge "orice efort internaţional real, care va include o soluţie clară".

Ea a respins, de asemenea, decizia lui de Mistura de a invita Iranul la negocierile privind conflictul din Siria, explicând că această ţară încearcă să submineze identitatea arabă şi islamică, încalcă drepturile omului şi comite crime împotriva umanităţii.

"Credem că este de datoria comunităţii internaţionale să intenteze acţiuni împotriva Iranului, să nu-l invite la reuniuni şi conferinţe consultative", se mai poate citi în scrisoare.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 200.000 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici