Papa Francisc va oficia o mesă de Joia Mare într-o închisoare pentru minori, unde va spăla picioarele deţinuţilor

Papa Francisc va oficia o mesă de Joia Mare într-o închisoare pentru minori, pe 28 martie, a anunţat Vaticanul joi.

330 afișări
Imaginea articolului Papa Francisc va oficia o mesă de Joia Mare într-o închisoare pentru minori, unde va spăla picioarele deţinuţilor

Papa Francisc (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Arhiepiscopul din Buenos Aires Jorge Bergoglio, devenit papă săptămâna trecută, obişnuia, în ţara sa natală, să oficieze mese în închisori, spitale sau ospicii.

Mesa va avea loc în închisoarea pentru minori "Casal del Marmo", pe 28 martie după-amiaza, după mesa oficiată dimineaţa în Bazilica Sfântul Petru.

În cursul slujbei, primul Papă originar din Americi urmează să spele picioarele deţinuţilor, un rit religios dinainte de Paşti, pe care cardinalul Bergoglio îl practica la Buenos Aires.

În mod tradiţional, la Roma papii efectuau ceremonia spălării picioarelor - ce aminteşte de gestul lui Cristos de a spăla picioarele celor şapte apostoli - la Bazilica San Giovanni in Laterano şi uneori chiar la Bazilica Sfântul Petru, ca atunci când Papa Ioan Paul al II-lea era foarte bolnav.

După alegerea sa surprinzătoare, săptămâna trecută, Papa Francisc şi-a multiplicat gesturile de simplitate şi a insistat asupra rolului Bisericii Catolice în ajutorarea celor săraci şi defavorizaţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici