Parlamentul European a solicitat sancţiuni împotriva a 32 de oficiali ruşi

Deputaţii europeni au votat miercuri o rezoluţie, cu scopul de a cere sancţiuni împotriva a 32 de oficiali de rang înalt ruşi implicaţi în decesul avocatului rus Serghei Magniţki.

572 afișări
Imaginea articolului Parlamentul European a solicitat sancţiuni împotriva a 32 de oficiali ruşi

Parlamentul European a solicitat sancţiuni împotriva a 32 de oficiali ruşi (Imagine: AFP/ Mediafax Foto(

Rezoluţia are doar o valoare politică şi nu obligă autorităţile europene să urmeze recomandările deputaţilor europeni.

Potrivit unor anchete independente, Serghei Magniţki, care a dezvăluit un caz de corupţie implicând autorităţile ruse, a decedat în 2009, în timp ce se afla în arest preventiv, după ce "a suferit de condiţii inumane şi a făcut obiectul unor neglijenţe deliberate şi unor torturi".

Rezoluţia propune Consiliului, care reprezintă statele UE, o listă de 32 de funcţionari ruşi implicaţi şi care ar trebui vizaţi de sancţiuni privind interdicţii de vize şi îngheţarea averilor deţinute în statele membre UE.

Serghei Magniţki, devenit un simbol al luptei împotriva corupţiei, a fost arestat în 2008, după ce a denunţat o schemă frauduloasă pusă la cale, în opinia sa, de oficiali din poliţie şi ai Fiscului în detrimentul statului rus şi fondului de investiţii Hermitage Capital.

În iulie 2013, după aproape patru ani de la moartea sa, un tribunal din Moscova l-a recunoscut vinovat pentru evaziune fiscală. Potrivit unei hotărâri din 2011 a Curţii Supreme, o persoană decedată poate fi judecată în Rusia, iar familia acesteia are dreptul să facă o cerere de reabilitare, ceea ce nu a fost cazul în dosarul Magniţki.

Dosarul Magniţki a afectat relaţiile dintre Moscova şi Washington.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici